Statul american Georgia a revenit asupra comunicatului de presă privind certificarea oficială a victoriei lui Joe Biden în scrutinul prezidenţial, transmite Reuters.

Presa locală preluată de Reuters a anunţat vineri că rezultatul renumărării voturilor a fost confirmat oficial, iar cei 16 electori în Colegiul Electoral naţional din Statele Unite îi revin astfel candidatului democrat.

Secretarul de stat al Georgiei, Brad Raffensperger, a precizat ulterior că rezultatele vor fi certificate mai târziu în cursul zilei.

Preşedintele în exerciţiu al SUA, republicanul Donald Trump, continuă să nu recunoască rezultatul alegerilor din 3 noiembrie.

Conform comunicatului retras de Raffensperger, renumărarea manuală a voturilor din acest stat nu a schimbat rezultatul primei numărători şi că Biden a câştigat. ‘Cifrele reflectă verdictul poporului, nu o decizie a cancelariei secretarului de stat sau a instanţelor sau a uneia din campaniile electorale’, a declarat presei oficialul, care este republican şi susţinător al lui Trump.

Echipa actualului preşedinte mai contează încă pe răsturnarea rezultatelor în parlamentele unor state unde republicanii sunt majoritari, afirmă trei surse ale Reuters care cunosc planurile respective. În obiectiv sunt în primul rând Michigan şi Pennsylvania, dar chiar dacă Trump ar fi declarat câştigător în aceste state, nu va fi suficient pentru a trece pe primul loc, în faţa lui Biden, în Colegiul Electoral.

Reuters arată că pentru a obţine un nou mandat actualul preşedinte ar avea nevoie de răsturnarea rezultatelor votului deja consemnate în trei state şi de susţinerea Congresului SUA şi probabil chiar a Curţii Supreme, iar un astfel de eveniment ar fi fără precedent în istoria modernă a Statelor Unite.

Sursa: Agerpres

129 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 3 =