Caută
Close this search box.

Sute de studenți la Medicină se oferă voluntari pentru a intra în prima linie a luptei anti-Covid

În lupta din prima linie împotriva COVID intră și studenții de la Medicină. Mulți vor să lucreze în spitale, dovadă că pe listele deschise de Ministerul Sănătății s-au înscris deja sute de voluntari.

La Iași, în 24 de ore, aproape 300 de tineri și-au depus dosarele. Cei care vor fi selectați să ajungă în saloane vor fi plătiți, iar perioada lucrată sub îndrumarea medicilor va fi considerată stagiu de practică.

Urmează o nouă selecție, iar rezultatele finale vor fi afișate până la sfârșitul lunii noiembrie.

Fiecare unitate spitalicească trebuie să solicite, în scris, de câți studenți are nevoie, pentru a putea lucra mai ușor în spitalele COVID din țară.

Studenții vor primi 2.500 de lei pe lună pentru o perioadă contractuală de două luni, care se consideră stagiu de practică în unitățile sanitare.

Prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic șef UPU-SMURD Iași: ”Bineînţeles, sunt bine primiţi. Este important să fie cât mai mulţi membri în echipă. Echipa medicală, începând de la medic la asistent, sunt întotdeauna ocupaţi şi preocupaţi de cazurile critice cel mai mult”.

Studenții din ani terminali vor lucra între 8 și 12 ore, în funcție de specificul fiecărui spital, iar la final de lună trebuie să acumuleze cel puțin 120 de ore de activitate de voluntariat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri