Caută
Close this search box.

Traian Berbeceanu, în pâine. Razii ale Poliţiei, în Capitală. Adrian Minune amendat pentru încălcarea regulilor sanitare

Traian Berbeceanu

Traian Berbeceanu începe să lucreze pentru bucureşteni. Zeci de persoane care au participat la evenimente private în Bucureşti au fost amendate de către poliţişti. În Sectorul 3, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la organizarea unui botez, fiind găsite 73 de persoane în două încăperi ale unui restaurant.

De asemenea, au fost amendate 32 de persoane la un eveniment privat organizat într-un pub din Sectorul 5, dar şi 11 persoane la o petrecere într-un apartament de tip penthouse din Sectorul 6. Aici, una dintre persoanele sancţionate este Adrian Minune, conform News.ro.

”La data de 31 octombrie 2020, în jurul orei 21:10, Secţia 23 Politie a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că la un restaurant din Sectorul 3, se desfăşoară un eveniment (botez), cu aproximativ 100 de persoane. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje din cadrul secţiei, care au constatat faptul că la evenimentul respectiv participă 73 de persoane, în două săli”, a transmis Poliţia Capitalei.

Toti participanţii au fost identificaţi şi sanctionaţi contraventional cu amenzi, în valoare totală de 15.000 de lei. Administratorul localului a fost sancţionat şi el cu amendă în valoare de 2.500 de lei.

De asemenea s-a întocmit şi un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Un alt eveniment similar a avut loc şi în Sectorul 5 al Capitalei, când, în jurul orei 20:20, Secţia 17 Poliţie a obţinut informaţii cu privire la faptul că într-un pub din Sectorul 5, se află mai multe persoane care sărbătoresc un eveniment.

La adresă s-au deplasat echipaje ale Secţiei 17 Poliţie, iar în interiorul locaţiei au identificat 32 de persoane care participau la un eveniment privat.

”În urma intervenţiei poliţiei, toţi participanţii au plecat, iar organizatorii au fost sancţionaţi cu suma de 3.500 de lei, pentru încălcarea dispoziţiilor Legii 55 din anul 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. De asemenea participanţii au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare totală de 15.000 de lei”, a mai transmis Poliţia.

De asmenea, poliţiştii au intervenit la un eveniment privat aflat în desfăşurare într-un apartament de tip penthouse din Sectorul 6.

La acest eveniment poliţiştii au indetificat 11 persoane care au fost sancţionate pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 şi a Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

În acest caz, amenzile au fost în valoare totală de 38.500 lei. Una dintre persoanele amendate în Sectorul 6 este Arian Minune, alt participat la petrecere fiind Tzanca Uraganul. Evenimentele private de orice natură au fost interzise, odată cu prelungirea stării de alertă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri