Caută
Close this search box.

Ungaria, avertizată de CE asupra riscurilor vaccinului rusesc

sputnik v

Comisia Europeană a avertizat Ungaria că administrarea vaccinului anticoronavirus importat din Rusia generează riscuri medicale.

Ungaria a importat joi primele doze ale vaccinului rus Sputnik V, în cadrul unui plan care ar putea conduce la importuri masive şi la producerea vaccinului pe teritoriul ungar, dacă se dovedeşte a fi sigur şi eficient.

„Experţii ungari vor avea ocazia să studieze vaccinul în următoarea perioadă şi să ia o decizie bine-fundamentată privind potenţiala utilizare şi aprobare”, a declarat Peter Szijjarto, ministrul ungar de Externe, informează agenţia Reuters, citată de Mediafax.

Însă Comisia Europeană a avertizat Guvernul de la Budapesta în privinţa utilizării unui vaccin neautorizat în spaţiul comunitar.

„Întrebarea este dacă un stat membru UE ar vrea să le administreze cetăţenilor un vaccin care nu a fost revizuit de Agenţia Europeană a Medicamentului”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Conform reglementărilor europene, vaccinul Sputnik V trebuie autorizat de Agenţia Europeană a Medicamentului înainte de a fi produs sau utilizat în orice stat membru UE.

„Aici se întâlnesc procedura de autorizare şi încrederea în vaccin. Dacă cetăţenii noştri încep să emită dubii privind siguranţa unui vaccin, dacă nu va trece prin evaluări ştiinţifice riguroase pentru dovedirea siguranţei şi eficienţei, va fi mult mai greu să vaccinăm o proporţie suficientă a populaţiei”, a precizat reprezentantul Comisiei Europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri