Caută
Close this search box.

Vaccinul AstraZeneca/Oxford mai are nevoie un studiu suplimentar

Vaccinul împotriva COVID-19, dezvoltat de compania britanico-suedeză AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford, necesită un studiu suplimentar, a declarat joi directorul general al grupului farmaceutic, Pascal Soriot, după criticile privind rezultatele anunţate ale testelor clinice, relatează AFP.

”Acum, că am găsit ceea ce pare a fi o mai bună eficacitate, trebuie să o validăm, aşadar trebuie să facem un studiu suplimentar”, a declarat Pascal Soriot într-un interviu acordat Bloomberg.

Rezultatele acestui nou studiu internaţional ar putea fi obţinute mai rapid, ”întrucât ştim că eficacitatea este ridicată şi vom avea deci nevoie de un număr mai mic de pacienţi”, a explicat acesta.

El susţine, potrivit Agerpres, că aceste proceduri nu ar trebui să întârzie aprobarea vaccinului de către organismele de reglementare europene şi britanice, dar autorizarea din partea autorităţilor americane au putea să ia mai mult timp.

Conform rezultatelor preliminare ale testelor clinice efectuate în Regatul Unit şi Brazilia, AstraZeneca a anunţat luni că eficacitatea vaccinului său este de 70%, în medie.

Însă în spatele acestei medii se ascund mari discrepanţe între două protocoale diferite: eficacitatea este de 90% pentru voluntarii cărora le-a fost administrată mai întâi o jumătate de doză şi apoi o doză completă o lună mai târziu, dar de numai 62% pentru un alt grup, care a fost vaccinat mai mult, şi anume cu două doze complete la o lună distanţă între ele.

Deşi administrarea unei jumătăţi de doză s-a datorat unei erori, ceea ce explică folosirea acestui protocol de vaccinare numai pentru 3.000 de voluntari, rezultatele par să arate că această primă schemă de vaccinare antrenează un răspuns imunitar mai bun, dar respectiva eroare şi dimensiunea grupului au stârnit critici.

Mai mult, grupul căruia i-a fost administrată jumătatea de doză era limitat la vârsta de 55 de ani, fiind excluse persoanele din categoriile de vârstă cele mai vulnerabile.

Prin urmare, noul studiu va avea ca obiectiv evaluarea eficacităţii vaccinului în doze mai reduse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri