Caută
Close this search box.

VIDEO Alegeri prezidenţiale Moldova. Igor Dodon aproape lăcrimează, ca să-şi convingă alegătorii

dodon

Pe ultima sută de metri, când alegeri prezidenţiale de astăzi, când are loc turul al doilea, se apropiau, preşedintele în exerciţiu, Igor Dodon, a decis să ajungă la inima moldovenilor, printr-un discurs trist, de jale. Igor Dodon a fost surprins aproape lăcrimând, în timp ce încerca, în minutul final al unei emisiuni televizate, să convingă alegătorii să-l voteze.

Pentru ca efectul discursului lui Igor Dodon să fie maxim, televiziunea TVC21 a pus pe fundal şi o melodie de jale, cât Igor Dodon îşi ţinea discursul melancolic, în limba rusă.

„Eu acum candidez pentru încă un mandat. Acesta e ultimul meu mandat. Eu mai mult nu voi fi preşedinte – doar următorii patru ani, mă bazez pe ajutorul cetăţenilor noştri.

Am multe de făcut, ceea ce nu am reuşit în primii patru ani. Vreau să fac schimbări calitative, să schimbăm situaţia. Eu tot pledez pentru schimbări, dar nu pentru haos şi instabilitate. Eu vreau să mă adresez către cetăţeni.

Stimaţi cetăţeni, vreau să fim alături pe 15 noiembrie şi după 15 noiembrie. Vă promit că voi fi mereu alături de voi, că niciodată nu voi fugi din ţară şi că voi fi aici, alături de voi, ca împreună să facem totul pentru un viitor mai bun pentru copiii noştri.

Eu, ca şi majoritatea din voi, am familie, am trei copii. Vreau ca ei să crească într-o ţară frumoasă, în pace şi linişte, într-o ţară dezvoltată economic. Dacă voi pledaţi pentru acelaşi lucru, vă propun să fim împreună. Împreună vom reuşi. Vă mulţumesc”, a spus Igor Dodon.

Imediat ce Igor Dodon şi-a încheiat discursul, moderatoul emisiunii a adăugat: „Cuvinte demne ale unui om demn”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri