Caută
Close this search box.

VIDEO Jurnaliștii, alături de populație, prostetează în Franța împotriva unei legi care limitează difuzarea de imagini ale poliţiştilor

Mii de oameni au protestat la Paris sâmbătă împotriva unui articol de lege care incriminează difuzarea de imagini ale poliţiştilor în timpul intervenţiilor atunci când ele aduc ”atingere” integrităţii lor ”fizice sau psihice”, relatează Reuters și AFP.

Susţinătorii legii spun că poliţiştii şi familiile lor au nevoie de protecţie faţă de hărţuirea atât online, cât şi în persoană când sunt în afara programului de lucru.

Cei care se opun proiectului susţin că legea ar încălca libertatea jurnaliştilor de a face relatări şi ar îngreuna tragerea la răspundere a poliţiei pentru abuzuri, precum folosirea excesivă a forţei.

Sub incidenţa acestei legi, infracţiunea ar fi pedepsită cu până la 1 an de închisoare şi amendă de 45.000 de euro.

În Piaţa Trocadero din vestul Parisului, activiştii de dreapta, sindicaliştii şi jurnaliştii au scandat: „Toată lumea vrea să filmeze poliţia!”.

Mulți demonstranți au purtat cunoscutele veste galbene.

Demonstrații similare erau plănuite în Marsilia, Montpellier, Rennes și Saint-Etienne.

Marțea trecută, doi jurnaliști au fost reținuți în cadrul unui protest care a dus la confruntări cu poliția în timp ce parlamentarii din Adunarea Națională au început să dezbată articolul de lege care este susținut de partidul președintelui Emmanuel Macron și de aliații săi parlamentari.

Articolul a trecut de prima lectură vineri și va fi o a doua lectură marți. Apoi merge la Senat pentru dezbatere înainte de a deveni lege.

Un amendament guvernamental, adoptat vineri de parlamentari cu 146 de voturi pentru şi 24 de voturi contra, precizează că măsura nu poate aduce ”prejudicii dreptului la informare”.

Premierul Jean Castex a spus că va ”elimina orice ambiguitate cu privire la intenția garantării respectului pentru libertățile publice în timp ce îi protejează mai bine pe polițiști și jandarmi, care asigură protecția populației. Noua lege privind ”securitatea globală” viza iniţial extinderea spaţiului de acţiune al poliţiilor municipale şi structurarea mai bună a sectorului securităţii private.

Însă în luna octombrie, majoritatea parlamentară a preşedintelui Emmanuel Macron a adăugat în textul legii noi măsuri de securitate menite să răspundă revendicărilor sindicatelor poliţiştilor, care s-au plâns că poliţia este ţinta ameninţărilor şi a agresiunilor tot mai frecvente.

Forţele de ordine franceze au fost criticate în special pentru tacticile de forţă utilizate în timpul protestelor începute în 2018 şi pentru arestările arbitrare operate mai ales în rândul magrebienilor şi al persoanelor de culoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri