Caută
Close this search box.

Viktor Orban: UE se transformă în a doua Uniune Sovietică

ungaria

Viktor Orban protestează faţă de condiţionarea banilor europeni de respectarea statului de drept. Orban a avut o discuţie cu cancelarul german Angela Merkel, spunându-i acesteia că banii maghiarilor nu pot fi luaţi, transmite Hirado.

În acelaşi timp, Viktor Orbán a arătat că noul proiect de lege elaborat sub coordonarea germanilor nu se referă, de fapt, la lege, ci la politică.

Dacă această lege va fi adoptată, “înseamnă o transformare a Uniunii Europene într-o Uniune Sovietică”, a declarat Viktor Orban, potrivit G4 Media. Şi asta, întrucât în Uniunea Sovietică era ceva obişnuit să fie impusă o condiţie fără criterii obiective, iar mai apoi să fie înfiinţată o comisie în faţa căreia să se dea socoteală din motive ideologice.

Dacă cineva “ieşea un pic de pe drum”, era avertizat, dacă nu intra în rând cu ceilalţi, era pedepsit, iar de contestaţii nici nu putea fi vorba, a explicat şeful guvernului de la Budapesta.

Actualul proiect al UE este “exact acelaşi lucru”. Nu există criterii obiective şi nici cale de atac, vor să şantajeze statele
pe o bază ideologică, susţine Orban, subliniind că “UE nu a fost creată pentru a fi a doua Uniune Sovietică”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri