Caută
Close this search box.

Adrian Zuckerman: Relaţia dintre SUA şi România nicicând nu a fost mai bună

ambasadorul sua

Adrian Zuckerman, ambasadorul SUA la Bucureşti, a declarat, într-un mesaj adresat românilor la final de an 2020, că relaţia dintre Statele Unite şi România nu a fost „nicicând mai bună”.

„Nicicând aceasta nu a fost mai bună. Împreună, am atins noi cote maxime în cooperarea noastră în domeniul militar și al securității, al dezvoltării economice, energetice, agrare, în aplicarea principiului statului de drept, legislației 5G, aplicării legii, luptei împotriva crimei organizate și a traficului de persoane”, a precizat diplomatul, potrivit Mediafax.

Printre realizările de anul acesta, ambasadorul SUA amintește foaia de parcurs pe zece ani în materie de cooperare în domeniul apărării.

„Conform acestui plan, Armata României este modernizată în toate privințele. De la avioane cu reacție noi, la elicoptere, vehicule militare, la sistemele de rachete de ultimă generație Patriot și HIMARS și, cel mai important, efective militare americane suplimentare detașate prin rotație în România; în prezent, forțele de apărare ale României sunt un garant credibil al granițelor României”, a transmis oficialul american.

În opinia acestuia, alte realizări sunt acordul cu privire la recondiționarea unui reactor nuclear și construirea a două reactoare noi la Cernavodă, un proiect de 8 miliarde de dolari, finanțat de Banca de Import-Export a Statelor Unite (ExIm) sau cooperarea în domeniul extracției gazelor naturale.

Acesta a adăugat că este imperios necesar ca încetinirea economiei de corupția endemică să înceteze.

„Abilitatea celor cu conexiuni politice de a controla interesele de afaceri și de a limita concurența pe piața liberă trebuie să înceteze. Numărul enorm de companii de stat din România, cel mai ridicat din Europa, trebuie să facă subiectul privatizării”, a mai transmis ambasadorul SUA, Adrian Zuckerman.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri