A trecut Moş Nicolae.
Foarte multă lume şi-a amintit zilele astea de povestioara cu băieţelul cel optimist. Pasămite, trezindu-se el dis de dimineaţă, a dat fuga la ghetuţele pe care le-aşezase de cu seară pe pervazul ferestrei. Așteptările lui erau mari, poate la fel de mari cum erau odinioară (și nu mai sunt, vezi bine) așteptările concetățenilor noștri înainte de și un pic după fiecare alegeri.
Dar ce să vezi? Un câine trecuse peste noapte şi se uşurase într-una dintre ghetuțe. „Vai, a exclamat fericit băieţelul cel optimist, mie îmi adusese Moşul un căluţ, însă a fugit!” Pe mine, cel puțin, istorioara asta, care se repetă de atâția ani încoace, are darul de-a mă melancoliza teribil.
Tradiţia spune că, alături de daruri, Moşul aduce şi-o nuieluşă, ca aluzie străvezie la adresa conştiinţelor încărcate. Ori, cine sunt eu ca să întrerup o datină? Mai ales că, nici nu mai trebuie s-o confirmăm, de conștiințe încărcate nația noastră nu duce lipsă. Tot prin tradiție.
Mi-am luat așadar un briceag, am completat o declarație pe proprie răspundere, cum că mă deplasez noaptea ca să prestez un important serviciu social, mi-am tras masca pe nas şi-am coborât în spatele blocului. Speram ca la adăpostul întunericului să găsesc în gardul viu, păzit de vecini ca ochii din cap, câteva nuieluşe potrivite.
Ce să vezi? Locul era plin de lume. Pensionari în pijamale, gospodine, cupluri, forfoteau în jurul gardului viu. Ce-i drept, toți cu măști și practicând, cum zice o vorbă urâtă românului, „distanțarea socială”. Curând, fiecare locatar avea una sau mai multe nuiele, cu care s-a grăbit să se întoarcă în casă.
N-au trecut decât câteva zile și cetățenii, care de la o vreme bat străzile mai abitir decât înainte de agasanta pandemie, au putut căsca gura la mormanele de nuielușe adunate în jurul ghetuţelor lustruite de pe treptele Senatului, Camerei Deputaților, Guvernului.
Miniştrii și alți demnitari, de toate soiurile și culorile, ieșeau tiptil, numai în ciorapi, să vadă ce le-a lăsat Moşul. Citeste textul mai departe AICI
