Caută
Close this search box.

Bacău: Poliţişti acuzaţi că ar fi agresat fizic şi verbal doi tineri aduşi la audieri într-un caz de tâlhărie

Mai mulţi poliţişti de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii din cadrul Poliţiei municipiului Bacău sunt acuzaţi că ar fi agresat fizic şi verbal doi tineri pe care i-au adus la audieri, în luna noiembrie, într-un caz de tâlhărie.

Unul dintre tineri, minor, a înregistrat audio cu telefonul mobil modul în care s-a desfăşurat ancheta, iar înregistrarea a fost publicată acum de un site local de ştiri.

În înregistrare se aude cum poliţiştii înjură minorul, după care îl lovesc, iar acesta îi roagă pe poliţişti să nu îl mai bată. De asemenea, şi al doilea tânăr adus la audieri a acuzat poliţiştii că l-au bătut şi l-au ţinut încătuşat.

În plus, cei doi susţin faptul că nu li s-a permis să contacteze un avocat pentru a fi audiaţi în prezenţa acestuia.

Tâlhăria s-a produs în octombrie, audierile au avut loc în luna noiembrie, dar înregistrarea audio a fost prezentată public abia acum de minor.

Purtătorul de cuvânt al IJP Bacău, inspectorul Cătălina Păduraru, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că există o anchetă internă asupra modului în care s-au desfăşurat audierile în cazul relatat.

„Ca urmare a apariţiei în spaţiul public a unei înregistrări audio referitoare la modul în care poliţiştii de investigaţii criminale anchetează persoane bănuite de comiterea infracţiunii de tâlhărie, din data de 20.10.2020, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău se efectuează în prezent verificări pentru a se stabili cu exactitate situaţia de fapt. De asemenea, urmează a fi dispusă cercetarea prealabilă şi sesizarea unităţii de parchet”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJP Bacău.

Potrivit sursei citate, unul dintre cei doi tineri anchetaţi în acest caz a fost reţinut şi arestat preventiv la momentul respectiv şi, ulterior, trimis în judecată, alături de autorul tâlhăriei.

Minorul – cel care a prezentat înregistrarea audio în presă – a avut calitatea de martor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri