Caută
Close this search box.

Bacău: PSD a câştigat alegerile cu 15 procente în faţa PNL

PSD a câştigat alegerile parlamentare în judeţul Bacău la o diferenţă de aproximativ 15 procente faţă de PNL – partidul clasat pe poziţia a doua, potrivit rezultatelor parţiale ale Autorităţii Electorale Permanente din toate cele 638 de secţii de votare.

Astfel, la Senat PSD a obţinut 36,14% (58.319 voturi), PNL – 21,46% (34.638 voturi), Alianţa USR PLUS – 13,12% (21.177 voturi), iar AUR – 12,39% (19.990 voturi).

PMP are 5,08% (8.212 voturi), iar Pro România – 3,94% (6.363 voturi).

La Camera Deputaţilor, PSD are, în Bacău, 36,94% (59.563 voturi), PNL – 21,49% (34.651 voturi), Alianţa USR PLUS – 13,09% (21.101 voturi) şi AUR – 11,34% (18.277 voturi).

PMP a întrunit 4,77% (7.694 voturi) dintre voturi, iar Pro România – 3,66% (5.897 voturi).

Numărul voturilor valabil exprimate în judeţul Bacău este de 161.367 la Senat şi 161.226 la Camera Deputaţilor.

Procentul de participare la vot la nivel judeţean a fost de 27,95%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri