Caută
Close this search box.

Cartel ALFA pregăteşte proteste, nemulţumit de mărirea insuficientă a salariului minim

cartel alfa

Sindicaliştii de la CNS ”Cartel Alfa” se arată dezamăgiţi de majorarea salariului minim cu 41 de lei net, anunţată de Executiv, şi anunţă acţiuni de protest, care vor începe mâine, cu pichetarea sediului Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

Menţinerea acestui nivel al salariului minim, fără măsuri de îngheţare a preţurilor, este un furt din munca lucrătorilor, în beneficiul acţionarilor şi capitalului. Confederaţia Naţională Sindicală Cartel ALFA nu acceptă acest furt din munca lucrătorilor şi decide declanşarea unei serii de acţiuni de protest, având ca scop creşterea veniturilor lucrătorilor”, anunţă membrii acestei confederaţii sindicale.

Oficialii CNS ”Cartel Alfa” se arată dezamăgiţi, în urma anunţului Guvernului, potrivit căruia salariul minim pe economie va creşte cu 41 de lei net, sindicaliştii considerând că decizia ”este una care prefigurează o nouă politică de austeritate, care aruncă din nou toate costurile crizei pe seama lucrătorilor şi a celor săraci”.

Într-un comunicat dat publicităţii luni după amiază, la scurt timp de la anunţul Executivului, privind majorarea salariului minim cu 70 de lei brut, CNS ”Cartel Alfa” anunţă acţiuni de protest, care debutează marţi. Acţiunea de pichetare va începe la ora 10:00, conform News.ro.

Oficialii „Cartel Alfa” cataloghează drept ”furt din munca lucrătorilor” decizia de menţinere a salariului minim sub nivelul de 2.400 de lei brut, cu care ei ar fi de acord.

”Preţurile au crescut şi vor continua să crească. La fel şi productivitatea a crescut. În 2020 productivitatea a crescut cu 4,4%, deşi creşterea de anul trecut s-a bazat pe o creştere estimată de 3,9%. O creştere cu doar 40 de lei nu acoperă nici măcar cheltuielile suplimentare pentru măşti şi alte elemente de protecţie individuală. În prezent, în România, productivitatea este la jumătate din media uniunii Europene, pe când salariile sunt doar la un sfert. Guvernul refuză să ia act de aceste evoluţii şi să le transpună legislativ prin ajustarea corespunzătoare a salariului minim. Menţinerea acestui nivel al salariului minim, fără măsuri de îngheţare a preţurilor, este un furt din munca lucrătorilor, în beneficiul acţionarilor şi capitalului. Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel ALFA” nu acceptă acest furt din munca lucrătorilor şi decide declanşarea unei serii de acţiuni de protest, având ca scop creşterea veniturilor lucrătorilor”, transmite ”Cartel Alfa” în comunicat.

Sindicaliştii mai consideră că politica de austeritate nu reprezintă o rezolvare a problemelor generate de criza economică.

”Nu politica de austeritate este soluţia de traversare cu bine a crizei economice. Avem precedentul crizei financiare din 2010, care arată clar că modelul austerităţii a prelungit şi a făcut mai dificilă revenirea. Întreaga Europă şi-a însuşit lecţia de atunci şi, în consecinţă, şi-a orientat politicile cu prioritate spre menţinerea locurilor de muncă şi păstrarea puterii de cumpărare a populaţiei. Tot în timpul crizei a fost publicată şi propunerea de directivă privind salariile minime corecte, care prevede că statele membre trebuie să asigure un nivel echitabil al salariului minim. În prezent, salariul minim din România nu acoperă nici jumătate din cheltuielile minime pentru un trai decent”, adaugă sindicaliştii în documentul citat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri