Caută
Close this search box.

Ce au discutat Orban şi Iohannis la întâlnirea la o vilă de protocol

Orban Iohannis

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că, la întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis, pe care a avut-o marţi, la o vilă de protocol, alături de mai mulţi lideri liberali, discuţiile au vizat „o analiză a alegerilor” şi „paşii pentru formarea unei majorităţi parlamentare şi pentru constituirea cât mai rapidă a unui guvern”.

„Am discutat…o analiză a alegerilor şi, evident, paşii pentru formarea unei majorităţi parlamentare şi pentru constituirea cât mai rapidă a unui guvern. (…) A fost o discuţie legată de formarea majorităţii parlamentare şi de constituirea cât mai rapidă a unui guvern”, a spus Ludovic Orban, marţi, la sediul PNL, după întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis, citat de Agerpres.

El a precizat că înainte de a discuta cu USR PLUS şi UDMR despre împărţirea ministerelor cel mai important lucru este programul de guvernare.

„El este baza acţiunii comune, mai ales că va fi vorba de un guvern de coaliţie, programul de guvernare va fi baza acţiunii comune a guvernului susţinut de partidele din coaliţie. (…) Până acum nu s-au deschis discuţii oficiale”, a spus Orban.

Întrebat despre afirmaţiile venite de la reprezentanţi ai USR şi UDMR care nu ar fi, neapărat, de acord cu „o persoană, un cadru militar” ca propunere de premier, cu referire la Nicolae Ciucă, Orban a replicat:

„Îşi dau cu părerea fără să fi luat noi, încă, o decizie de propunere a unui premier”.

„Deci, când se va lua o decizie instituţională în PNL, în forurile statutare, o vom prezenta”, a adăugat liderul PNL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri