Caută
Close this search box.

Ciolacu numeşte Cabinetul Cîţu „Guvernul Ţepelor”, care „i-a păcălit cu cinism pe copiii țării, cu alocațiile”

ciolacu

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, critică guvernarea din care face parte PNL și USR-PLUS, în privința proiectului de lege adoptat de Senat, prin care alocațiile nu se mai dublează până în 2022.

„Am înțeles că nu dați doi bani pe ideea de a crește salariile românilor – nici a celor plătiți cu lefuri mici, în sectorul privat și nicidecum a (sic!) bugetarilor! Am înțeles că nu vă interesează să le dați pensionarilor măcar șansa de a-și păstra nivelul de trai, amânând la nesfârșit majorările de pensii.

Însă nu credeam că veți avea atâta josnicie să mințiți privind în ochii a milioane de copii (sic!)! Înaintea alegerilor ați promis că le dublați alocațiile – nu în toamna acestui an, cum propusese PSD și votase Parlamentul- ci în tranșe semestriale de câte 20%, până în 2022. Azi, ați arătat țării că și dublarea alocațiilor a fost o farsă sinistră!

În #Guvernul Țepelor, PNL i-a păcălit cu cinism pe copiii țării cu alocațiile, așa cum USR-PLUS i-a mințit pe părinții lor cu sloganul TaxeZero pe salariul minim!

Sunteți mici la suflet și lipsiți de omenie! Sunteți #Guvernarea Anti-Alocație, în care până și copii primesc țeapă cu dedicație!”, arată un mesaj publicat pe Facebook, de Marcel Ciolacu.

Senatul a votat ca alocațiile copiilor să fie majorate cu 20% de la 1 ianuarie. Din 2022, suma alocației se va indexa anual cu rata inflației. Senatorii PSD și AUR au votat împotriva proiectului de lege. Camera Deputaților are votul final în Parlament asupra acestui proiect care modifică OUG privind alocațiile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri