Caută
Close this search box.

Ciucă: Institutul Cantacuzino a primit lăzile de gheaţă carbonică pentru livrarea vaccinului

nicolae Ciucă

Premierul interimar, Nicolae Ciucă, a anunţat că la Institutul Cantacuzino din Bucureşti, centrul naţional de depozitare a vaccinului anti-Covid, au ajuns lăzile de gheaţă carbonică, cu ajutorul cărora va fi transportat vaccinul, către centrele regionale din ţară.

Toate detaliile au fost stabilite, iar autorităţile cunosc inclusiv numele şoferului care va transporta vaccinurile, precum şi maşinile cu care se vor face aceste transporturi. Nu s-a stabilit încă cine va fi prima persoană vaccinată, însă va fi un cadru medical, a mai precizat premierul interimar, citat de News.ro.

”Vaccinul va sosi în ţară pe data de 26 decembrie, a doua zi de Crăciun. În momentul de faţă sunt luate toate măsurile astfel încât la centrul de depozitare naţional, stabilit la Cantacuzino să fie îndeplinite standardele şi condiţiile de depozitare.

De asemenea, în ţară sunt 6 centre regionale la Timişoara, Cluj, Iaşi, Craiova, Constanţa şi Braşov. De la centrul din Bucureşti pleacă la cele 6 centre de depozitare, fiecare dintre ele fiind pregătită infrastructura”, a declarat Ciucă.

Primul ministru interimar a adăugat că vaccinul va fi transportat cu echipamentele logistice ale companiei producătoare, Pfizer.

”Vaccinul este transportat de către echipamentele logistice ale companiei producătoare, Pfizer, ajunge la centrul de depozitare şi de la centrul de depozitare, chiar astăzi a raportat directorul Institutului Cantacuzino, că a primit lăzile de gheaţă carbonică cu care va putea să asigure livrarea de vaccinuri către cele şase centre regionale şi de asemenea, numărul suficient de lăzi astfel încât de la aceste centru să putem să livrăm pentru prima zi când vom executa vaccinarea pe 27 decembrie, către cele zece spitale care au fost vioara întâi în combaterea virusului. Sunt deja protocoalele stabilite”, a mai precizat Ciucă.

Nicolae Ciucă a declarat că autorităţile au stabilit toate detaliile privind transportul vaccinului.

”Sunt toate etapele, toate liniile, toate protocoalele stabilite. Vreau să vă spun că ne-am dus în asemenea detaliu încât ştim inclusiv maşina şi numele şoferului care transportă aceste vaccinuri.

Vă pot spune că avem 995 de centre de vaccinare în ţară, sunt 81 în plus la nivelul MApN, sunt stabilite cerinţele şi condiţiile fiecărui centru în parte, este asigurat personalul de supraveghere, tot ceea ce avem nevoie.

Şi avem două elemente foarte importante, este vorba folositea mijloacelor digitale de evidenţă şi monitorizare a populaţiei care doreşte să se înregistreze pentru vaccinare şi monitorizarea ulterioară”, a mai declarat Ciucă.

Prima persoană care va fi vaccinată împotriva COVID-19 urmează a fi stabilită, aceasta va fi din rândul medicilor sau personalului medical.

”Urmează să fie stabilit primul subiect, va fi din rândul medicilor şi personalului medical. Pentru că ne vom duce către cele 10 spitale. Sunt două spitale din Bucureşti, după care avem spitalele de boli infecţioase din Constanţa, Timişoara, Cluj, Craiova, Baia Mare, Suceava- Spital Judeţean, Iaşi, deci în total 10 spitale. Vor fi 10.000 de doze din care vor fi folosite 4.500, deci vor fi vaccinate 4.500 de persoane din acest lot de 10.000, păstrând doza de rapel pentru a fi efectuat după 21 de zile. Îmi spunea doctorul Gheorghiţă de dimineaţă că avem 4.500 înscrişi. Tot personalul medical care lucrează pe spitalele covid şi suport covid sunt undeva la 65.000 de oameni”, a mai precizat premierul interimar.

Potrivit acestuia, medicii nu sunt reticienţi în a face acest vaccin.

”Nu am întâlnit medic cu care să discutăm omeneşte şi care să fi zis că nu se vaccinează. Sigur, am avut discuţii, ne-am întâlnit cu reprezentantul medicilor de familie care a zis că are nişte medici care nu sunt foarte convinşi. Odată ce ei sunt informaţi ţi sunt convinşi, fiecare dintre noi ar trebui să le urmăm exemplul”, a mai adăugat Ciucă.

Întrebat de ce preşedintele Klaus Iohannis nu face parte din persoanele care se vaccinează primele, în România, Ciucă a declarat că şeful statului a fost implicat foarte mult în campania de vaccinare.

”Nu pot să am o astfel de discuţie, vă pot spune că domnul preşedinte a fost implicat atât din punct de vedere al funcţiei cât şi emoţional pentru că îşi doreşte foarte mult ca mesajele noastre să fie coerente şi să ajungă foarte bine la oameni”, a declarat Ciucă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri