Caută
Close this search box.

Conducerile USR şi PLUS se întrunesc separat miercuri seara – surse

Comitetul Politic al USR se întruneşte miercuri, de la ora 19.30, iar separat are loc şi Consiliul Politic al PLUS.

Vor fi discuţii despre mandatul de negociere în perioada următoare, au precizat surse politice pentru News.ro. Şedinţele vin după ce negocierile cu celelalte partide s-au blocat, din cauza dezacordurilor între PNL şi Alianţa USR-PLUS.

Alianţa USR-PLUS a transmis că un eventual guvern condus de Ludovic Orban, „având în vedere demisia din funcţia de premier şi neîndeplinirea angajamentelor luate faţă de USR-PLUS”, nu răspunde aşteptărilor electoratului care îşi doreşte un nou început şi o guvernare cu un mandat reformist.

Anterior, Dan Barna anunţase, într-o declaraţie de presă, că propune liderilor PNL, USR-PLUS şi UDMR să fie vicepremieri, iar Cătălin Drulă să preia şefia Camerei Deputaţilor. El a fost criticat de ceilalţi lideri pentru ieşirea publică înainte de a exista un consens decis în negocierile celor trei formaţiuni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri