Caută
Close this search box.

Dan Barna nu găseşte o metodă legală să voteze la parlamentare

barna

Dar Barna, bolnav de COVID, îi îndeamnă pe alegători să meargă la urne, pentru că el, deşi doreşte, nu găseşte o posibilitate legală să voteze în Bucureşti, unde e carantinat.

„Vestea e foarte proastă – şi tocmai de asta vă cer să votaţi şi pentru mine. Nu am posibilitate legală, nu am reuşit să identific o posibilitate legală pentru a putea vota.

Din păcate, nu există cadru legislativ în momentul acesta pentru ca cei afectaţi de COVID care nu sunt în judeţul unde au domiciliul – pentru că sunt izolat în Bucureşti şi urna mobilă nu vine de la Sibiu la Bucureşti – şi practic cred că sunt în situaţia să nu…

Am vorbit în continuare cu autorităţile, să văd dacă există vreo posibilitate. Deocamdată nu am identificat vreuna. De asta, gândiţi-vă dacă mergeţi sau nu la vot, pentru că sunt oameni care s-ar putea să nu poată să o facă, deşi şi-o doresc şi îmi doream cu tot sufletul să fiu acolo.

Mergeţi la vot şi votaţi gândindu-vă la lucrul acesta”, a precizat Barna, în cadrul unei dezbateri on-line USR PLUS.

„Mergeţi la vot duminică, pentru că aveţi şansa să puneţi nişte oameni care au experienţă şi vin cu acea bună credinţă pe care ne dorim cu toţii să o găsim şi în Parlament şi în Guvern.

Pentru că 30 de ani prea mult a fost numai băltire şi prosteală continuă. Hai să nu îi mai lăsăm pe aceiaşi oameni care ne-au condus 30 de ani să ne conducă şi aceşti patru ani, tot ei singuri. Hai să mai punem nişte oameni mai cumsecade şi mai profesionişti alături de ei. Şi aceştia sunt fix cei din USR PLUS. Asta e realitatea”, a spus el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri