Caută
Close this search box.

De patru ori mai mulți bani de rambursat partidelor pentru campania de la alegerile parlamentare

aep

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) estimează că partidele vor cere rambursarea unor cheltuieli făcute la alegerile parlamentare din acest an de aproximativ 167 de milioane de lei, ceea ce înseamnă de aproape patru ori mai mult față de scutinul parlamentar din 2016.

Suma cea mai mare de rambursat – peste 48,8 milioane de lei – este către PNL, urmat de PSD, Pro România, PMP și USR.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a transmis marți că termenul-limită de depunere a cererii de rambursare a cheltuielilor electorale aferente alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților este 6 ianuarie, iar solicitările depuse după această dată nu vor fi luate în considerare.

Pot depune cerere de rambursare toate formațiunile care au avut candidați la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților și care au obținut minimum 3% din voturile valabil exprimate la nivel național, pentru fiecare dintre cele două Camere ale Parlamentului, respectiv care au obținut minimum 3% din voturile valabil exprimate la nivelul circumscripției electorale în care au candidat.

AEP estimează că vor fi solicitate la rambursare cheltuieli electorale de 166.850.315,50 lei. La alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din 2016, suma rambursată a fost de 42.700.000,00 de lei.

Sumele care vor fi rambursate pentru alegerile din 6 decembrie:
1. PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – 47.993.815,47
2. PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 48.812.108,00
3. PARTIDUL UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA – 11.152.573,60
4. PARTIDUL LIBERTATE UNITATE ȘI SOLIDARITATE – 6.011.686,51
5. ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 85.100,00
6. UNIUNEA DEMOCRATĂ MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA – 2.962.244,00
7. PARTIDUL PRO ROMÂNIA – 29.566.831,92
8. PARTIDUL MIȘCAREA POPULARĂ – 19.782.891,00
9. PARTIDUL PUTERII UMANISTE (SOCIAL-LIBERAL) – CIRCUMSCRIPȚIA NR. 35 SUCEAVA – 146.000,00
10. PAPICI MARCELA – CIRCUMSCRIPȚIA NR. 32 SATU MARE, CANDIDAT INDEPENDENT –
45.000,00
11. ASOCIAȚIA ITALIENILOR DIN ROMÂNIA – 3.000,00
12. ASOCIAȚIA LIGA ALBANEZILOR DIN ROMÂNIA – 70.000,00
13. ASOCIAȚIA MACEDONENILOR DIN ROMÂNIA – 22.365,00
14. COMUNITATEA RUȘILOR LIPOVENI DIN ROMÂNIA – 10.100,00
15. FEDERAȚIA COMUNITĂȚILOR EVREIEȘTI DIN ROMÂNIA – CULTUL MOZAIC – 7.500,00
16. FORUMUL DEMOCRAT AL GERMANILOR DIN ROMÂNIA – 22.000,00
17. UNIUNEA ARMENILOR DIN ROMÂNIA – 3.000,00
18. UNIUNEA CROAȚILOR DIN ROMANIA – 7.500,00
19. UNIUNEA CULTURALĂ A RUTENILOR DIN ROMÂNIA – 20.500,00
20. UNIUNEA DEMOCRATĂ A TĂTARILOR TURCO-MUSULMANI DIN ROMÂNIA –
5.000,00
21. UNIUNEA DEMOCRATĂ TURCĂ DIN ROMÂNIA – 10.000,00
22. UNIUNEA ELENĂ DIN ROMÂNIA – 52.100,00
23. UNIUNEA POLONEZILOR DIN ROMÂNIA – 54.000,00
24. UNIUNEA UCRAINIENILOR DIN ROMÂNIA – 5.000,00

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri