Caută
Close this search box.

Fără destui vaccinaţi, SARS Cov-2 face mutaţii şi pandemia va continua

vaccinaţi

Gradul redus de acceptare a vaccinului împotriva coronavirusului va face ineficientă și inutilă campania de vaccinare care se va desfășura în România, a arătat dr. Radu Țincu, medic de Terapie Intensivă.

„Pentru ca pandemia să fie oprită, trebuie să ajungem la un grad de imunizare a populației de peste 65-70%.

Dacă în România va accepta doar 20% din populație, procesul de vaccinare va fi total insuficient. Cu 20% persoane imunizate, nu vom putea stăpâni fenomenul pandemic. Deci, va trebui ca populația să se informeze și gradul de aderență să crească”, a menționat doctorul.

Radu Țincu a precizat că în rândul gradelor medicale există o mai mare deschidere față de programul de vaccinare, tocmai pentru că au văzut din prima linie cum evoluează pandemia și efectele dezastruoase pe care le are această boală.

„Vaccinurile anunțate până acum au o eficiență de 95%. Deci sunt 5% persoane care nu vor dezvolta anticorpi protectivi, chiar dacă se vor vaccina. Deci procentul de vaccinați trebuie să fie chiar mai mare de 70%.

Dacă nu va fi atins acest procent, nu vom controla pandemia, pentru că e un număr prea mic de persoane care să întrerupă lanțul de transmitere epidemiologică.

Trebuie să avem în vedere că virusul are capacitatea, natural, să sufere mutații determinate de dorința lui de supraviețuire, să scape de mecanismele de apărare ale organismului.

Se întâlnește cu alte particule virale și poate împrumuta informații genetice, care să-l facă mult mai performant”, a avertizat dr. Radu Țincu.

Medicul de la Spitalul de Urgență Floreasca a precizat că, fără o campanie rapidă și intensă de vaccinare, prin care să fie imunizată cea mai mare parte a populației, riscul este ca acest virus să facă o mutație, care-l poate face și mai periculos. Iar pandemia va continua.

„Vaccinul anti COVID-19 este realizat astfel încât să avem anticorpii împotriva unei proteine de suprafață a virusului. Dacă tocmai acea proteină dispare, vaccinul devine ineficient și trebuie să o luăm de la capăt, de la cercetare”, a menționat dr. Radu Țincu.

Peste 90% din personalul medical care lucrează în spitalele COVID-19 vor să se vaccineze. Restul românilor nu sunt la fel de deschiși, față de noile vaccinuri împotriva coronavirusului. Ba chiar, arată Barometrul Român de Sănătate, unul din trei români nu vrea să se vaccineze.

Doar 21,8% dintre români s-ar vaccina împotriva COVID-19, imediat ce ar avea posibilitatea, 30% ar aștepta doar după ce vor vedea dacă cei deja vaccinați nu au avut probleme, în timp ce 38,6% dintre persoanele chestionate nu vor să se vaccineze, arată Barometrul Român de Sănătate, citat de Newsweek România.

8% ar dori să știe mai multe informații pentru a lua decizia vaccinării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri