Caută
Close this search box.

Furnizarea apei calde şi a căldurii nu va fi sistată de Colterm, în Timişoara

colterm

Negocierile dintre Colterm – societatea de termoficare din Timişoara, Primăria Timişoara şi E.ON Energie România s-au încheiat cu semnarea unui nou contract, ceea ce asigură apa caldă şi căldura timişorenilor conectaţi la reţeaua de termoficare a oraşului, cel puţin până la sfârşitul anului, a anunţat primarul Dominic Fritz.

Dominic Fritz a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că noul contract ar putea fi prelungit chiar şi după finalul anului, dacă Primăria va reuşi să mai achite o parte din banii restanţi către E-ON, informează News.ro.

„A fost o mică agitaţie despre situaţia la Colterm, dacă a fost întâmplătoare sau nu, nu pot să zic. După cum aţi văzut, astăzi este marţi şi avem apă caldă şi caldură. Acum ceva timp s-a semnat un nou contract cu E.ON, avem şi gaz până la sfârşitul anului, iar dacă o anumită rată va fi plătită, atunci contractul va fi prelungit până la mijlocul lui ianuarie. Situaţia este serioasă, sunt eforturi uriaşe pe care le facem noi, ca primărie, ca să supravieţuiască Colterm peste iarnă. Datoriile istorice ale Colterm sunt 320 de milioane de lei. Asta este o cifră dificilă pentru orice companie. Eu nu-mi doresc scandal politic pe temă de Colterm, pentru că suntem în negocierea de încheiere a unor contracte mai avantajoase cu furnizorii şi nu cred că este un motiv bun pentru tot felul de mize mici, politice”, a eclarat primarul Timişoarei, Dominic Fritz.

Edilul a dat asigurări că aceasta este ultima iarnă în care Timişoara se va afla în această situaţie.

Sâmbătă, prefectul de Timiş Liliana Oneţ a convocat Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă în încercarea de a găsi o soluţie astfel încât furnizarea agentului termic să nu fie sistată. S-a luat legătura, prin ministrul Economiei, cu reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia, care au acceptat să sprijine, în continuare, Colterm, dar cu condiţia plăţii sumelor eşalonate în continuare.

La rândul său, primarul Dominic Fritz a cerut ajutorul Guvernului pentru deblocarea situaţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri