Caută
Close this search box.

Gradul mediu de digitalizare a primăriilor din România este de doar 32,3%

Gradul mediu de digitalizare a primăriilor din România este de doar 32,3%, arată un studiu Zitec. De asemenea, trei sferturi dintre primării nu folosesc în comunicarea dintre angajați și public adrese de e-mail cu domeniul primăriei, ci adrese personale ale angajaților.

Conform datelor existente la această oră, gradul mediu de digitalizare a primăriilor din România este de doar 32,3%, fapt relevat și de raportul DESI (The Digital Economy and Society Index) care indică o tendință ușor crescătoare a digitalizării instituțiilor publice în ultimii 3 ani.

La capitolul „Servicii Publice Digitale”, România se situează în continuare pe ultimul loc la nivel european din 28 de țări.

Dacă unele aspecte ale digitalizării au rolul de a eficientiza și transparentiza activitatea instituției și interacțiunea cu cetățeanul, nefiind obligatorii din punct de vedere legal, anumite aspecte sunt prevăzute clar în legislație. Astfel, din ianuarie 2020, primăriile sunt obligate de Codul Administrativ să publice documentele de interes public în Monitorul Oficial Local. Cu toate acestea, doar 70% dintre respondenți se conformează acestei prevederi. Similar, conform OUG 38/2020, primăriile trebuie să pună la dispoziția cetățenilor un portal public pentru primirea documentelor electronice. Doar 24% dintre primăriile participante la studiu oferă această facilitate.

Studiul arată că trei sferturi dintre primăriile participante nu folosesc în comunicarea dintre angajați și public adrese de e-mail cu domeniul primăriei, ci adrese personale ale angajaților, practică ce introduce numeroase riscuri de securitate și protecția datelor personale.

Peste jumătate dintre instituții nu au aplicații de registratură electronică, ci folosesc registratura fizică, pe suport de hârtie.

Pe de altă parte, există destule primării care au depus eforturi serioase pentru a trece în era digitală. În aproape 45% dintre primăriile participante la studiu, cetățenii pot economisi timp, evitând cozile și plătind online taxele și impozitele, iar 65% dintre ele folosesc semnătura electronică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri