Caută
Close this search box.

În ce condiţii se redeschid pieţele. Ce prevede Hotărârea 56 a CNSU

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat HOTĂRÂREA nr. 56 din 04.12.2020 care stabileşte noi măsuri suplimentare necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19. Între măsurile adoptate se află şi propunerea de reluare a activității piețelor agroalimentare organizate în spații închise.

Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat vineri Hotărârea 56 care prevede că piețele pot fi deschise, iar alegătorii pot merge duminică la vot, indiferent dacă localitatea este în carantină, fără declarație, a anunţat GCS.

Specialiştii au recomandat reluarea activității piețelor agroalimentare organizate în spații închise în ciuda pandemiei de coronavirus.

În ce condiţii se redeschid pieţele. Hotărârea 56 prevede că „în vederea limitării răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, organizarea și desfășurarea activității piețelor agroalimentare, inclusiv a celor volante, se realizează în condițiile stabilite prin ordin comun al Ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, al Ministrului Sănătății și al președintelui Autorității Naționale Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor”.

Anterior, premierul Ludovic Orban a anunţat că în ciuda faptului că se redeschid pieţele agroalimentare, „măsura de purtare a măștii în aer liber se va prelungi, vom stabili acest lucru în următoarele zile”.

Președintele României a anunțat miercuri că în urma discuțiilor cu experți și specialiști, s-a decis redeschiderea piețelor. Hotărârea intră în vigoare la sfârşitul acestei săptămâni.

Klaus Iohannis susţine că aceasta este, cu siguranţă, o veste bună pentru producătorii care vin să vândă în pieţe. Coincidenţă sau nu, decizia deschiderii pieţelor va fi aplicată chiar de alegerile parlamentare.

„Am discutat acest lucruri cu specialiştii, cu experţii şi am decis că de la sfârşitul acestei săptămâni să fie redeschise pieţele. Este cu siguranţă o veste bună şi pentru producătorii care vor să vândă în pieţe, dar şi pentru românii care vor să-şi facă provizii din timp pentru sărbătorile de iarnă”, a spus preşedintele.

Iată ce conţine Hotărârea 56 a Comitetului Național pentru Situaţii de Urgenţă:

Art.1 Se aprobă lista țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinării asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, prevăzută în anexă.

Art.2 (1) Se propune reluarea activității piețelor agroalimentare organizate în spații închise.
(2) În vederea limitării răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, organizarea și desfășurarea activității piețelor agroalimentare, inclusiv a celor volante, se realizează în condițiile stabilite prin ordin comun al Ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, al Ministrului Sănătății și al președintelui Autorității Naționale Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Art.3 Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 36/21.07.2020 privind constatarea pandemiei de COVID-19 și stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate pentru protecția populației, se completează la art. 3, cu două noi alineate (5) și (6) astfel:
„(5) De asemenea, sunt exceptate de la măsura instituită potrivit prevederilor art. 2, persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 90 de zile anterioare intrării în țară, fapt dovedit prin documente medicale sau prin verificarea bazei de date Corona-forms și pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la intrarea în țară”.
„(6) Sunt exceptate de la măsura carantinării instituită în conformitate cu prevederile legii 136/2020 republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, persoanele care au avut contact cu un caz confirmat pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, dacă se dovedește prin documente medicale sau prin verificarea bazei de date Corona-forms, că acestea au avut cel puțin un test pozitiv în ultimele 90 de zile anterioare producerii contactului și au trecut cel puțin 14 zile de la data primului test pozitiv și până la data contactului”.

Art.4 (1) Se propune permiterea circulației membrilor birourilor electorale, a personalului tehnic-auxiliar al acestora, a candidaților, a persoanelor acreditate și a oricăror altor persoane implicate în organizarea alegerilor, precum și a persoanelor care le asigură transportul înspre și dinspre sediile secțiilor de votare, birourile electorale de
circumscripție și/sau ale oficiilor electorale, fără restricții, în toate localitățile, în perioada 06.12.2020 ora 2300 – 07.12.2020 ora 0500.

(2) La nivelul național, se propune ca circulația persoanelor să fie permisă în perioada 06.12.2020 ora 0500 – 07.12.2020 ora 0100, fără restricții și fără prezentarea documentelor doveditoare ale motivului deplasării.

Art.5 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri