Caută
Close this search box.

Încă un deputat USR are virusul și va vota cu urna mobilă: ‘Uneori, de ziua ta primeşti şi ‘cadouri’ pe care nu ţi le-ai dori’

iulian bulai

Deputatul USR Iulian Bulai anunţă că este pozitiv la COVID-19 şi că va vota, la alegerile parlamentare de duminică, cu urna mobilă.

„Uneori, de ziua ta primeşti şi ‘cadouri’ pe care nu ţi le-ai dori. Un test pozitiv de COVID-19, de exemplu. Am ştiut cu toţii mereu că există riscuri – mai ales în campanie -, că fiecare ieşire din bula familială vine cu astfel de riscuri. Îmi pare rău că n-am putut evita infectarea asta (cu fiecare muşchi îmi pare rău) şi m-am testat tocmai ca să-i pot proteja pe cei din jur. Voi fi în izolare 14 zile. O să votez, însă: cu urna mobilă, la fel ca mulţi alţi români”, a scris Iulian Bulai, joi, pe pagina sa de Facebook.

El îi îndeamnă pe români să meargă duminică la urne.

„Şi vă rog pe toţi ca, în loc de urare de bine, să mergeţi la vot: cu mască, distanţare socială, pixul propriu. Sau cu urna mobilă. Fiindcă, pentru ţară, e cel mai bun medicament. Aproape singurul. (…) Aveţi multă grijă de voi şi ai voştri. Multă sănătate tuturor!”, mai scrie deputatul USR.

Iulian Bulai candidează în judeţul Neamţ pentru un nou mandat din partea Alianţei USR PLUS.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri