Caută
Close this search box.

Iohannis, despre campania „O pădure cât o ţară”: S-au plantat 50 de milioane de puieţi pe diverse terenuri, în zone montane, în zone de câmpie

Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, la evenimentul care închide oficial campania de împădurire „O pădure cât o ţară”, că au fost plantaţi 50 de milioane de puieţi, iar în jur de 3.000 de parcele au fost plantate de la zero, acolo unde nu exista pădure. Şeful statului a adăugat că va susţine astfel de eforturi pentru protejarea, îmbunătăţirea mediului şi combaterea schimbărilor climatice şi pe viitor şi va insista ca viitorul Guvern să aibă astfel de priorităţi.

„Dragi participanţi dacă îmi permiteţi să mă adresez aşa fiindcă suntem la o acţiune practică – plantăm păduri. O pădure cât o ţară e campania pe care am început-o împreună în această primăvară, o campanie în care am crezut de la început. Rezultatele arată că nu m-am înşelat. S-au plantat 50 de milioane de puieţi în această campanie pe diverse terenuri, în zone montane, în zone de câmpie. În jur de 3.000 de parcele s-au plantat de la zero, deci unde nu a existat pădure. Deci este un rezultat notabil. Vreau să îi felicit pe ministrul Mediului, cei de la regie şi muncitorii care au plantat efectiv, dar şi voluntarilor. Cred că aceste rezultate nu sunt doar rezultate statistic foarte bune, sunt rezultate care ne încurajează. Domnule ministru vă provoc pe dumneavoastră, pe cei din zona silvică – haideţi să continuăm şi în anii care vin astfel de campanii şi haideţi să avem mai multă ambiţie. Am discutat adineauri şi am aflat că aici în judeţ s-au platat peste 200 de hectare de pădure. Este bine, dar eu cred că e nevoie de mult mai mult. De ce plantăm păduri? De ce e nevoie de păduri? Beneficiile sunt multiple şi sunt foarte, foarte importante. Pădurea nu degeaba se spune că este aurul de mâine, pădurea este plămânul verde al pământului şi da, pot să spun că noi în România avem o relaţie specială cu pădurea. Se ştie că pădurea generează aer curat şi absoarbe emisiile. Pădurea este sănătoasă pentru mediu şi cu toţii ne dorim un mediu sănătos. Pădurea adaugă valoare la teren, mult, foarte mult. O parcelă de pdăure e incomparabil mai valoroasă decât una de teren agricol. De multe ori pădurile au fost plantate în locuri unde nu se făcea agricultură. Pur şi simplu au fost terenuri virane sau degradate”, a afirmat Klaus Iohannis, miercuri la evenimentul organizat cu prilejul închiderii oficiale a campaniei naţionale de împădurire „O pădure cât o ţară”, la Bolintin-Vale din judeţul Giurgiu.

Preşedintele Iohannis a mai spus că nu doar împădurirea este necesară, ci în următoarele decenii este necesar să renunţăm la carburantul fosil şi să folosim măsuri alternative, cum ar fi maşinile electrice sau cele pe hidrogen.

„O pădure absoarbe foarte mult dioxid de carbon şi absoarde carbonul emis de maşini, de centrale de încălzire, de industrie în general. Dacă vrem să avem un mediu curat şi vrem şi dacă vrem să prevenim schimbările climatice şi vrem, atunci trebuie să facem ceva să se reducă emisiile care încălzesc întreg globul. Există măsuri de diverse tipuri pentru a obţine acest rezultat. Putem uşor-uşor să renunţăm la carburantul fosil. De exemplu să folosim maşini electrice sau pe hidrogen. Cumva trebuie să facem ca aceste gaze care încălzesc atmosfera ca dioxidul de carbon să fie absorbit. Cea mai bună măsură e extinderea suprafeţei verde. E o măsură cu multiple beneficii pentru România. Sigur, în afară de a planta păduri şi de a economisii energie trebuie să facem multe alte lucruri pentru a preveni schimbările climatice. Ne dorim aceste lucruri, avem banii să facem aceste lucruri, voi insista ca următorul Guvern să acorde o atenţie deosebită şi să creeze structurile adecvate pentru a proteja mediul şi a preveni schimbările climatice”, a completat şeful statului.

Acesta a adăugat că din cauza schimbărilor climatice a fost seceta din primăvară care a distrus mii de culturi, precum şi inundaţiile şi faptul că în mijlocul lunii decembrie vremea de afară este ca în luna noiembrie.

„Vă amintiţi de seceta din primăvară care a distrus mii şi mii de culturi? E o urmare a schimbărilor climatice. Vă amintiţi inundaţiile din ultimii ani unde a plouat cum nu a mai plouat? Şi aici e din cauza schimbărilor climatice. Şi aici stăm în mijlocul lui decembrie şi e vremea ca în noiembrie. Nu vreau să oprim dezvoltarea industrială, dimpotrivă. Dar vreau să construim în România industrii performante, inteligente şi în general o economie circulară, asta înseamnă să refolosim tot ce poate fi folosit pentru a proteja mediul şi în general să ducem o viaţă mai sănătoasă, mai bună. Aceste lucruri trebuie să le facem împreună şi aceasta e o provocare pentru Guvernul următor şi pentru următorul, e o provocare pentru generaţii întregi şi eu voi promova acest lucru şi cu toate guvernele pe care le mai prind eu. Vă mulţumesc că v-aţi implicat şi să mergem să plantăm ceva”, a concluzionat preşedintele Iohannis.

La rândul său, ministrul Mediului Mircea Fechet a precizat că au fost peste 15.00 de şantiere în toată ţară, în cadrul acestei campanii de împădurire.

„Cu 9 luni în urmă, în prezenţa dumneavoastră domnule preşedinte, demaram cea mai amplă campanie de împădurire din ultimul deceniu. Iată-ne astăzi într-un alt moment aniversar când putem să spunem că ne-am îndeplinit misiunea. Vom planta astăzi ultimii pomi din ce 50 de milioane pe care ne-am propus şi am reuşit să îi plantăm. Există peste 3.000 de suprafeţe plantate de la zero, am avut peste 15.000 de şantiere în toată ţara. Această campanie s-a desfăşurat sub înaltul patronaj al Preşedinţiei României”, a afirmat Mircea Fechet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri