Caută
Close this search box.

Iohannis: România va furniza Moldovei până la 200.000 doze vaccin anti-Covid

România va furniza Republicii Moldova „până la 200.000 de doze de vaccin” anti-Covid-19 și va trimite la Chișinău, în etapa imediat următoare, o echipă de experți români care să ajute autoritățile moldovene în acest proces, a declarat marți Klaus Iohannis, într-o declarație comună de presă cu noul președinte al Moldovei, pro-europeana Maia Sandu.

Această decizie face parte dintr-un nou pachet de sprijin din partea României pentru cetățenii Republicii Moldova, anunțat de Klaus Iohannis la Chișinău și care mai include:
Încheierea cât mai rapidă a celui de-al șaselea Protocol adițional la Acordul bilateral privind grantul nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro, vizând prelungirea valabilității Acordului și extinderea domeniilor de cooperare; astfel, vom putea continua și extinde programele bilaterale de asistență de succes de până acum;
Susținerea procesului de vaccinare anti-COVID-19 a cetățenilor Republicii Moldova, prin furnizarea a până la 200.000 de doze de vaccin și trimiterea, la Chișinău, în etapa imediat următoare, a unei echipe de experți români, care să împărtășească din experiența României și să ajute la pregătirea Strategiei de vaccinare; este însă necesară o cooperare strânsă cu autoritățile de specialitate ale Republicii Moldova și implicarea acestora;
România va furniza – așa cum a mai făcut-o – medicamente, echipamente medicale și de protecție pentru îngrijirea pacienților COVID-19;
România are în vedere sprijinirea agricultorilor din Republica Moldova prin acordarea ca ajutor extern a unei cantități de motorină de aproximativ 6.000 de tone.
Vom continua sprijinul pentru consolidarea societății civile și a independenței mass-media din Republica Moldova, prin realizarea, în 2021, a unei noi contribuții financiare, cel puțin echivalentă cu cea efectuată în noiembrie 2020, respectiv de 250.000 de euro;
Vom iniția o cooperare aprofundată pe linia justiției şi a luptei anti-corupție;
De asemenea, avem în vedere semnarea cât mai rapidă a Protocolului de colaborare în domeniul educației pentru perioada 2021 – 2025, care ne va permite să susținem, în continuare, procesul de reformă a sistemului de învățământ din Republica Moldova, precum și acordarea de locuri de studii, cu bursă și fără bursă, în învățământul preuniversitar și superior de stat;
Totodată, am luat notă de faptul că, la 22 decembrie, s-a aprobat în Republica Moldova inițierea negocierilor pentru Acordul privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice și științifico-didactice. Sperăm că semnarea Acordului să se realizeze cât mai repede pentru ca cetățenii Republicii Moldova să poată beneficia de prevederile sale.
Declarațiile au fost făcute în cadrul primei vizite la nivel înalt primită, la Chișinău, de Maia Sandu, după preluarea mandatului de președinte, în urma votului covârșitor exprimat de către cetățenii Republicii Moldova în favoarea sa la alegerile prezidențiale din data de 15 noiembrie.

Cei doi șefi de stat au anunțat și semnarea unei declarații comune, care poate fi citită mai jos:

„România și Republica Moldova reafirmă caracterul special al relației bilaterale bazate pe comunitatea de limbă, cultură și istorie și fundamentate pe Parteneriatul Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, de la a cărui semnare aniversăm, în 2020, zece ani. De asemenea, România și Republica Moldova reconfirmă faptul că locul firesc al Republicii Moldova se află în familia europeană.

România subliniază caracterul legitim al așteptărilor cetățenilor Republicii Moldova pentru un trai prosper, într-un stat stabil și democratic, cu instituții publice moderne și cu o justiție independentă, și va continua să susțină îndeplinirea obiectivului fundamental reprezentat de integrarea europeană a Republicii Moldova, singura în măsură să asigure stabilitatea, dezvoltarea economică și socială a Republicii Moldova.

România se angajează să rămână cel mai sincer susținător al cetățenilor Republicii Moldova, așa cum a acționat deja și va continua să o facă în contextul crizei generate de pandemia de COVID-19.

La rândul său, Republica Moldova își reafirmă hotărârea de a continua edificarea unui stat democratic și prosper, inclusiv prin consolidarea parcursului său european și beneficiind de sprijinul și cooperarea oferite în cadrul Parteneriatului Strategic bilateral. Evidențiind importanța implementării depline a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, inclusiv a prevederilor referitoare la Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, Republica Moldova își reafirmă angajamentul privind continuarea implementării reformelor democratice, cu un accent special pe cele legate de reforma justiției, statul de drept, combaterea corupției și asigurarea independenței mass-media.

Recunoscând contribuția proiectelor de cooperare bilaterală derulate de România în Republica Moldova la eforturile de îmbunătățire a condițiilor de viață ale tuturor cetățenilor Republicii Moldova, indiferent de zona geografică unde locuiesc, limba vorbită, orientarea politică, Republica Moldova subliniază angajamentul pentru continuarea implementării proiectelor de cooperare derulate cu România, inclusiv și mai ales a proiectelor strategice de interconectare și a proiectelor din domeniul infrastructurii, precum și hotărârea de a susține și proteja prezența investițională a României în Republica Moldova.

Reiterând importanța deosebită a promovării respectului pentru limba, cultura și istoria comune, părțile reafirmă valoarea inestimabilă a patrimoniului cultural comun, parte integrantă a patrimoniului european, care fundamentează relația privilegiată dintre România și Republica Moldova.

Având în vedere cele de mai sus, părțile subliniază importanța deosebită a aprofundării cooperării dintre România și Republica Moldova, cu accent pe aspectele de interes strategic, și exprimă hotărârea de a acționa împreună de o manieră coordonată pentru îndeplinirea obiectivelor noastre comune”.

Maia Sandu:
Mă bucur foarte mult să vă găzduiesc aici la Chișinău în această primă vizită în Moldova după mulți ani de îngheț
De azi, Moldova și România reintră într-o interacțiune firească, frățească și deschisă
Astăzi, o spun cu toată încrederea, pornim o nouă etapă în cooperarea bilaterală, care va aduce beneficii cetățenilor ambelor state
România a fost alături de Moldova din prima zi de independență
Ați fost alături de noi și la bine, și la greu
Zeci de mii de copii și tineri au învățat în liceele și universitățile din România și au fost primiți ca acasă
În anul care se încheie, România a oferit Moldovei un ajutor foarte generos de echipamente pentru gestionarea pandemiei de Covid-19
România a venit și cu investiții în domenii strategice: conducta Iași Ungheni Chișinău
România e cel mai important partener comercial al Moldovei
Accentuez deschiderea noastră față de investițiile românești
Iată de ce este atât de important să reformăm justiția și să ducem o luptă eficace împotriva corupției
Cetățenii Moldovei au nevoie în continuare de ajutor pentru a ieși cu bine din criza sanitară și economică
Ne bucurăm de deschiderea României de a oferi vaccinuri Moldovei cât mai curând
Va trebui să depășim și efectele crizei economice. Și aici contăm pe sprijinul României
Moldova și România au o limbă comună, o istorie și cultură comune
Sper să reușim în următorii ani să construim poduri rutiere și feroviare peste Prut
Construcția unui pod nou va conecta cetățenii Moldovei de Iași și de autostrada care va lega estul Europei de UE
Vreau să organizăm un forum de afaceri
Aceste deziderate se regăsesc în declarația comună adoptată azi, prin care ne-am exprimat hotărârea de a aprofunda cooperarea și de a acționa împreună pentru îndeplinirea obiectivelor comune

Klaus Iohannis:
Mă bucur să mă aflu astăzi aici, la Chișinău, alături de Președintele Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, pe care doresc să o felicit, și cu acest prilej să subliniez cât de importantă este victoria pe care a obținut-o la alegerile prezidențiale din 15 noiembrie 2020. Îmi permit chiar să spun că este o victorie de o importanță istorică.
Am plăcerea de a fi primul oaspete primit de doamna Președinte Maia Sandu, după preluarea mandatului său. Este, fără îndoială, o confirmare a relației speciale dintre România și Republica Moldova, bazată pe comunitatea de limbă, cultură și istorie și fundamentată pe Parteneriatul Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, de la a cărui semnare am aniversat zece ani, în aprilie 2020.
Mă bucur că această vizită la Chișinău se realizează pe fundalul unui vot masiv al cetățenilor Republicii Moldova în favoarea implementării reformelor democratice, în conformitate cu valorile integrării europene.
Acest vot clar în favoarea reformelor reprezintă un semnal în privința direcției în care cetățenii doresc ca Republica Moldova să se îndrepte. Eu sper ca toate forțele politice din Republica Moldova să înțeleagă acest semnal limpede și să nu acționeze în sens contrar.
Numai prin implementarea completă a reformelor la care s-a angajat prin Acordul de Asociere încheiat cu Uniunea Europeană, Republica Moldova poate să devină un stat cu adevărat european, prosper, stabil și rezilient.
Respectarea principiilor și a valorilor democratice, un stat de drept consolidat, o justiție independentă, lupta eficientă împotriva corupției sunt elementele pe care este construită prosperitatea și stabilitatea statelor din Uniunea Europeană. Fără însușirea acestor elemente la nivelul statului, prin reforme, Moldova nu va putea avea o dezvoltare armonioasă și durabilă.
România își dorește ca Republica Moldova să prospere, iar cetățenii săi să se bucure de instituții democratice și puternice, capabile să le asigure securitatea și bunăstarea. Cu aceeași forță și convingere ca și până acum, vom urmări menținerea și promovarea Republicii Moldova ca temă prioritară pe agenda Uniunii Europene și a Statelor Membre ale Uniunii Europene, precum și consolidarea sprijinului Uniunii Europene pentru Republica Moldova.
Doresc să subliniez în mod special că România este și va rămâne prietenul sincer și principalul partener al cetățenilor Republicii Moldova. Prezența mea astăzi aici, investițiile realizate dezinteresat de România și asistența semnificativă pe care România a oferit-o în ultimul an pentru gestionarea pandemiei de COVID-19 dovedesc acest lucru.
Suntem alături de Președintele Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, și suntem pregătiți să furnizăm întreaga asistență de care este nevoie pentru implementarea cu succes a programului său reformator și pentru gestionarea multiplelor crize cu care Republica Moldova se confruntă.
În acest sens, îmi face plăcere să anunț un nou pachet de sprijin din partea României pentru cetățenii Republicii Moldova. Prin acest pachet de sprijin, România are în vedere următoarele:
– Încheierea cât mai rapidă a celui de-al șaselea Protocol adițional la Acordul bilateral privind grantul nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro, vizând prelungirea valabilității Acordului și extinderea domeniilor de cooperare; astfel, vom putea continua și extinde programele bilaterale de asistență de succes de până acum;
– Susținerea procesului de vaccinare anti-COVID-19 a cetățenilor Republicii Moldova, prin furnizarea a până la 200.000 de doze de vaccin și trimiterea, la Chișinău, în etapa imediat următoare, a unei echipe de experți români, care să împărtășească din experiența României și să ajute la pregătirea Strategiei de vaccinare; este însă necesară o cooperare strânsă cu autoritățile de specialitate ale Republicii Moldova și implicarea acestora;
– România va furniza – așa cum a mai făcut-o – medicamente, echipamente medicale și de protecție pentru îngrijirea pacienților COVID-19;
– Totodată, știu cât de afectați au fost agricultorii. De aceea, România are în vedere sprijinirea agricultorilor din Republica Moldova prin acordarea ca ajutor extern a unei cantități de motorină de aproximativ 6.000 de tone.
– Vom continua sprijinul pentru consolidarea societății civile și a independenței mass-media din Republica Moldova, prin realizarea, în 2021, a unei noi contribuții financiare, cel puțin echivalentă cu cea efectuată în noiembrie 2020, respectiv de 250.000 de euro;
– Vom iniția o cooperare aprofundată pe linia justiției şi a luptei anti-corupție;
– De asemenea, avem în vedere semnarea cât mai rapidă a Protocolului de colaborare în domeniul educației pentru perioada 2021 – 2025, care ne va permite să susținem, în continuare, procesul de reformă a sistemului de învățământ din Republica Moldova, precum și acordarea de locuri de studii, cu bursă și fără bursă, în învățământul preuniversitar și superior de stat;
– Totodată, am luat notă de faptul că, la 22 decembrie, s-a aprobat în Republica Moldova inițierea negocierilor pentru Acordul privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice și științifico-didactice. Sperăm că semnarea Acordului să se realizeze cât mai repede pentru ca cetățenii Republicii Moldova să poată beneficia de prevederile sale.
De asemenea, Ministerul Apărării Naționale din România va realiza transferul către Republica Moldova a unei donații separate de medicamente și echipamente destinate combaterii pandemiei de COVID-19.
Am convenit cu Președintele Maia Sandu că este importantă continuarea proiectelor comune de interconectare strategică, mai ales în domenii precum energie, infrastructură rutieră și feroviară, comunicații.
Am discutat despre necesitatea continuării, în siguranță, a investițiilor românești în Republica Moldova și am asigurat-o pe doamna Președinte că avem întreaga disponibilitate pentru a realiza investiții în beneficiul tuturor cetățenilor Republicii Moldova, indiferent de zona geografică unde locuiesc, limba vorbită, confesiunea sau orientarea politică, așa cum am făcut și până acum.
Am fost de acord să depunem împreună eforturi pentru consolidarea comunității de limbă, cultură și istorie dintre România și Republica Moldova și pentru promovarea patrimoniului cultural comun, care este parte integrantă a patrimoniului european.
Totodată, în cadrul discuțiilor, am subliniat relevanța majoră acordată de România reglementării conflictului din regiunea transnistreană cu respectarea integrității teritoriale şi a suveranității Republicii Moldova și, mai ales, fără afectarea viitorului său pro-european.
Pentru a continua dialogul nostru, am adresat doamnei Președinte Maia Sandu invitația de a efectua o vizită oficială la București.
Astăzi, am adoptat împreună o Declarație comună care își propune să consolideze parteneriatul nostru strategic.
Declarația reconfirmă relația bilaterală specială la aniversarea a zece ani de la semnarea Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, precum și angajamentul Republicii Moldova de a urma parcursul european și de a implementa reformele democratice necesare în acest sens.
Am convingerea că preluarea mandatului prezidențial de către doamna Sandu va reprezenta punctul de plecare pentru aprofundarea cooperării bilaterale, în spiritul aspirațiilor europene ale Republicii Moldova, care să ducă la afirmarea sa ca stat modern, european și democratic, în conformitate cu așteptările legitime ale cetățenilor săi.
Vă rog să contați, doamnă Președinte, pe ajutorul meu și al României!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri