Caută
Close this search box.

Jurnalistul și caricaturistul Octavian Andronic (ANDO) a murit

Jurnalistul şi caricaturistul Octavian Andronic, în vârstă de 74 de ani, a murit vineri seară, în urma unui atac de cord.

ANDO a fost membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

ANDO, numele cu care semna caricaturile, s-a născut pe 2 mai 1946, la Sânnicolau-Mare (judeţul Timiş). A urmat cursurile Universităţii din Bucureşti, iar în 1969 a debutat ca reporter la Informaţia Bucureştiului. A fondat în decembrie 1989 ziarul Libertatea, al cărui redactor-şef a fost până în 1997.

Octavian Andronic a lucrat în cadrul mai multor trusturi media înainte să pună bazele, în 1999, agenţiei Amos News.

Cu deosebită durere în suflet, anunţăm trecerea în nefiinţă a celui care a fost Octavian Andronic, jurnalist şi caricaturist de o inegalabilă valoare. Dragă ANDO, soţia Mariana, fiica Ana, cei apropiaţi şi toţi colaboratorii ce au avut onoarea să lucreze alături de tine de-a lungul deceniilor îţi vor simţi de-acum înainte lipsa! Dumnezeu să te odihnească în pace!” – este anunțul care a apărut pe pagina de facebook a lui ANDO.

În caricatură s-a afirmat în studenţie. A colaborat cu diferite publicaţii, semnând cu pseudonimul Ando.

De-a lungul carierei, a mai lucrat la mai multe posturi de televiziune şi a publicat volume ca „Turneul candidaţilor la Primăria Capitalei-1996” (2000); „Turneul Candidaţilor la Preşedinţie -1996” (2000), „Schimbarea schimbărilor” (2001), „Dicţionarul politic: B de la Băsescu” (2009), „Dicţionar politic: I de la Iliescu” (2010) şi „Andografia 2010” (2011).

A fost consul onorific al Republicii Uruguay în România (1992-2009), vicepreşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (1995-1997) şi preşedinte al Fundaţiei AlegRO (2000).

Din mai 2000 a fost editorul primului „ziar electronic” de autor, „Ziarul Personal”.

În 2013, pe 7 februarie, şi-a lansat cel de-al treilea volum al „Cronologiei comentate a mileniului 3: anul 2002. Capitalismul de cumetrie”, prefaţa fiind semnată de fostul preşedinte al României, Ion Iliescu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri