Caută
Close this search box.

Ludovic Orban rupe tăcerea! De ce și-a dat demisia

ludovic orban

Premierul Ludovic Orban şi-a anunţat demisia din funcţie, luni seară, după discuțiile purtate cu președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. Orban a vorbit, marţi, despre motivele care l-au împins să ia această decizie.

Ludovic Orban a declarat, marţi, că decizia de a-şi da demisia din funcţia de premier a fost luată imediat după ce a văzut rezultatele votului de la alegerile parlamentare.

„Am considerat că este un gest de onoare si de demnitate după alegeri. Este o decizie care era fireasca pentru a arata ca nu ma cramponez de pozitia de premier, pentru a arata ca am tinut cont de votul romanilor.

Demisia este o decizie personală. Am luat această decizie cand am vazut rezultatele votului. Cetatenii romani au decis, au votat un Parlament. Exista posibilitatea construirii unui parlament fara PSD. Noi ne vom implica pentru producerea acestei majoritati”, a spus fostul premier, marţi dimineaţă.

Ludovic Orban: Se poate forma o majoritate parlamentară fără PSD

„Am făcut analiza rezultatelor alegerilor. Am făcut calculul mandatelor. Concluzia este foarte clară: se poate forma o majoritate parlamentară, fără PSD. Acesta este obiectivul nostru, de a forma o majoritate în jurul PNL, fără PSD. Din calculul mandatelor, reiese clar că există această posibilitate. PNL va începe negocierile pentru a forma o majoritate”, a declarat fostul premier.

Nicolae Ciucă a preluat mandatul de prim-ministru interimar

Generalul Ionel Nicolae Ciucă, ministru al Apărării, şi-a preluat mandatul de prim-ministru interimar, după ce preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat în funcţie ca urmare a demisiei lui Ludovic Orban.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a luat act de demisia domnului Ludovic Orban din funcția de prim-ministru al României. În conformitate cu dispozițiile art. 106 și ale art. 107 alin. (3) din Constituție, Președintele României l-a desemnat ca prim-ministru interimar pe domnul Nicolae-Ionel Ciucă, pentru a îndeplini atribuțiile prim-ministrului până la formarea noului Guvern”, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri