Caută
Close this search box.

Mai mult de un sfert din populaţia Bruxellesului a dobândit anticorpi la COVID-19

sars cov-2

Circa 14,4% din populaţia Belgiei, şi aproximativ 26% în regiunea capitalei Bruxelles, a dobândit anticorpi împotriva COVID-19, potrivit unui studiu de seroprevalenţă publicat de autorităţile sanitare belgiene, relatează agenţia EFE.

Procentul rezultat din acest studiu, realizat pe baza a circa 6.000 de probe serologice efectuate la jumătatea lunii noiembrie, este de aproape trei ori mai mare faţă de cel de aproximativ 5% dintr-o cercetare similară din septembrie.

Conform noului studiu, în Belgia rata de imunizare estimată faţă de COVID-19 este în jurul a 10% în Flandra (nord), 18% în Valonia (sud) şi 26% în regiunea capitalei Bruxelles.

Cu titlu de comparaţie, datele unui studiu de acelaşi fel publicat în Spania pe 15 decembrie indică o rată de imunizare de circa 9,9% pe ansamblul acestei ţări, cu un procent de 18,6% în zona capitalei Madrid.

Începând de joi, orice persoană care intră în Belgia trebuie să rămână zece zile în autoizolare, iar din 2 ianuarie în plus faţă de această măsură vor fi obligatorii două teste PCR, efectuate în prima şi în a şaptea zi de izolare, decizie luată de autorităţile belgiene în cadrul măsurilor de combatere a pandemiei, mai ales în urma descoperirii unei noi tulpini de coronavirus în Marea Britanie.

Belgia a înregistrat de la începutul pandemiei 641.411 de cazuri de COVID-19. Numărul deceselor asociate acestei boli ajunge la 19.361 de decese, dintre care mai mult de jumătate au fost în căminele de bătrâni, astfel că aceste centre sunt prioritare în campania de vaccinare începută duminică.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri