Caută
Close this search box.

Ministrul Tineretului și Sportului: Fiecare copil ar trebui să înveţe să înoate şi să patineze

eduard novak

Carol Eduard Novak, noul ministru al Tineretului și Sportului, a declarat marți că „fiecare copil trebuie să ştie să înoate şi să patineze”. El vrea să găsească o altă formulă pentru educaţia fizică din şcoli, acesta propunând ideea că elevii ar trebui înceapă fiecare zi de şcoală cu câte 45 de minute de mişcare şi nutriţie.

Ce planuri are noul ministru al Tineretului şi Sportului

„Îmi doresc ca fiecare copil să știe să înoate, să patineze. Minim. Și trebuie implicat sistemul educațional în sport. Haide să găsim altă formulă de educație fizică, 45 de minute de stretching plus nutriție. Eu aș pune prima oră să începem de aici, prima oră în fiecare zi 45 de minute de gimnastică și nutriție, dupa aceea suntem fresh, putem să începem să învățăm”, a spus ministrul Sportului, într-o intervenție la Digi24.

Ministrul a dat exemplul fostului primar din Miercurea Ciuc, care a cerut şcolilor ca fiecare clasă să meargă săptămânal cu copiii la înot şi o dată la patinaj.

”Este important să învăţăm să ne mişcăm periodic”

Ministrului i se pare nepotrivit modul în care unii profesori de sport au ales să-și desfășoare orele online și să le pună note elevilor.

”Le cer să facă în casă sărituri și exerciții specifice unei săli de sport și să se înregistreze”, a precizat Eduard Novak.

Eduard Novak spune că a văzut asta inclusiv la copiii săi, pe care îi aude sărind în camera lor. Ministrul este de părere că ar fi fost mai eficiente niște exerciții simple de gimnastică.

„Nu are sens. Sărituri? Pentru ce? Poţi să faci altceva. Soţiile noastre se uită la gimnastică pe YouTube, poate să facă abdomene sau orice, simplu, simplu, numai ca să învăţăm să ne mişcăm, aceasta este prima fază. După aceea, putem să trecem la altă fază. Să învăţăm să ne mişcăm periodic. Acu, lumea virtuală ne fură”, a punctat noul ministru, conform sursei anterior citate.

În urmă cu două zile, noul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că grădinițele și școlile ar putea să fie redeschise pe 11 ianuarie. Totodată, el a mai precizat că nu toate unitățile de învățământ vor fi redeschise în același timp, ci totul se va face etapizat. Mai întâi ar putea lua partea la cursurile fizice cei de la grădinițe și școlile primare și apoi școala gimnazială și învățământul preuniversitar, respectiv învățământul universitar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri