Caută
Close this search box.

O bunică de 90 de ani din Marea Britanie, prima persoană care primeşte vaccinul Pfizer în afara studiilor

Margaret Keenan, o bunică în vârstă de 90 de ani din Marea Britanie, a devenit prima persoană din lume căreia i s-a administrat vaccinul Pfizer împotriva COVID-19 în afara studiilor clinice, după autorizarea rapidă a acestuia, informează marţi Reuters.

Keenan s-a trezit devreme şi s-a vaccinat la spitalul local din Coventry, în centrul Angliei, marţi dimineaţă, la ora 6:31 GMT, cu o săptămână înainte de a împlini 91 de ani, potrivit Agerpres.

Marţi a debutat în Marea Britanie campania de administrare a vaccinului împotriva COVID-19 dezvoltat de Pfizer şi BioNTech.

Marea Britanie devine astfel prima ţară occidentală care demarează o campanie proprie de vaccinare, eveniment considerat decisiv pentru înfrângerea coronavirusului.

Inocularea în masă va alimenta speranţa că lumea poate înregistra un avans în lupta împotriva unei pandemii care a zdrobit economiile şi a provocat moartea a peste 1,5 milioane, cu toate că depozitarea în condiţii de temperatură scăzută şi logistica dificilă îi vor limita deocamdată utilizarea, notează Reuters.

Mă simt atât de privilegiată să fiu prima persoană vaccinată împotriva COVID-19„, a declarat Keenan.

Este cel mai bun cadou de naştere timpuriu pe care mi l-aş putea dori pentru că înseamnă că în cele din urmă pot aştepta cu nerăbdare să-mi petrec timpul cu familia şi prietenii mei de Anul Nou după ce am stat singură mare parte din an„, a adăugat nonagenara.

Ministrul britanic al Sănătăţii, Matt Hancock, a salutat duminică momentul ”istoric” pe care îl reprezintă debutul de marţi al campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 în Marea Britanie. Hancock a supranumit prima zi din campania de vaccinare ”Ziua Victoriei”. ”Vor avea prioritate cei mai vulnerabili şi cei cu vârsta peste 80 de ani, personalul caselor pentru vârstnici”, precum şi cei din serviciul public de sănătate ”vor fi printre primii care vor primi vaccinul”, a precizat acesta duminică într-un comunicat.

Restricţiile privind manipularea acestui vaccin, care trebuie depozitat la o temperatură de -70 de grade Celsius, reprezintă provocări logistice, au subliniat autorităţile sanitare. Vaccinul trebuie transportat de o companie specializată, iar decongelarea dozelor durează mai multe ore.

Marea Britanie a comandat 40 de milioane de doze de vaccin, cu ajutorul cărora vor fi protejate 20 de milioane de persoane, fiind necesare două inoculări. Într-o primă etapă, 800.000 de doze vor fi disponibile în Regatul Unit.

Potrivit unor publicaţii britanice, regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 94 de ani, şi soţul acesteia, prinţul Philip, de 99 de ani, vor fi vaccinaţi în curând, Mail on Sunday afirmând că aceştia plănuiesc să anunţe în mod public momentul imunizării pentru a ”încuraja populaţia să se vaccineze”, autorităţile temându-se că militanţii anti-vaccin ar putea răspândi îndoieli în rândul populaţiei.

În ciuda rapidităţii cu care autoritatea de reglementare britanică a autorizat vaccinul, directoarea executivă a instituţiei, June Raine, a subliniat duminică, pentru postul BBC, că ”cele mai înalte standarde” internaţionale au fost aplicate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri