Caută
Close this search box.

O comoară misterioasă a fost descoperită pe o plajă din Venezuela

venezuela

Guaca, situat în nord-estul Venezuelei, este un vechi port pescăresc care de zeci de ani nu cunoaște decât sărăcia. Numai că brusc, norocul pare să se fi întors și speranțele localnicilor au renăscut într-o țară măcinată de o criză profundă. Motivul: descoperirea unei comori pe plajă.

Cine n-a visat să găsească o comoară? În septembrie, Yolman Lares, un pescar de 25 de ani, mergea pe plaja din Guaca, așa cum face în fiecare dimineață, când i-a atras atenția ceva strălucitor în nisip. Tânărul a băgat mâna în nisip și a scos de acolo un medalion de aur cu Fecioara Maria. Nu știa încă, dar tocmai descoperise o veritabilă comoară.

„Am început să tremur, să plâng de bucurie… Era pentru prima dată când mi se întâmpla ceva atât de surprinzător”, a explicat tânărul, citat de The New York Times. I-a povestit întâmplarea socrului său și altor oameni din sat.

Și imediat, aproape 2.000 de persoane au dat buzna pe plajă. Iar căutarea de comori s-a dovedit cu succes: după câteva zile, au fost găsite numeroase inele și bijuterii de aur, precum și pepite de aur.

Unii chiar au ținut să doarmă pe plajă, convinși că este vorba despre un miracol: norocul s-a întors în Guaca!

Acest orășel din nord-estul Venezuelei era cândva un port prosper, vestit mai ales pentru pescuitul tonului și al sardinelor. Dar de-a lungul anilor, multe dintre fabricile de conserve s-au închis, iar pescarii au devenit tot mai puțini.

Într-o țară măcinată de mari tensiuni politicie și de o profundă criză economică, nimeni nu mai spera să pună mâna pe o asemenea comoară. Unele familii au vândut ceea ce au găsit pe plajă cu suma – fabuloasă pentru Venezuela – de 1.500 de dolari!

Însă misterul rămâne: de unde ar putea proveni aurul? Localnicii au crezut mai întâi că e vorba despre vreo pradă a numeroșilor pirați care au navigat în apele din preajmă de-a lungul secolelor. Însă analizele făcute de un expert bijutier, solicitat de NYT, par să îndepărteze această ipoteză. Bijuteriile găsite în nisip datează de pe la mijlocul secolului XX.

Sunt voci care acuză guvernul Maduro că au creat intenționat această poveste pentru a face uitat marasmul în care se găsește țara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri