Caută
Close this search box.

O posibilă variantă a Guvernului Cîțu: cum se pot împărți funcțiile între partidele din coaliție, PNL, USR-PLUS și UDMR

Liberalii au pregătit o schiță de Guvern pe care o vor prezenta la negocierile cu cei de la USR-PLUS și UDMR. În varianta PNL va crește numărul de portofolii prin spargerea actualelor ministere, dar vor fi și trei funcții de vicepremier.

Astfel, funcțiile de vicepremieri ar putea fi ocupate de Raluca Turcan, Dan Barna și Kelemen Hunor.

În varianta PNL am putea avea: Ministerul Economiei și Energiei, Ministerul Turismului și Mediului de Afaceri, Ministerul Transporturilor și Ministerul Comunicațiilor.

Cei de la USR-PLUS ar avea o fărâmițare și mai mare: Ministerul Economiei, Ministerul Energiei, Ministerul Turismului, Ministerul IMM-urilor, Ministerul Transporturilor și Ministerul Comunicațiilor.

Se avansează și primele nume pentru diverse ministere:

La ministerul de Interne: Marcel Vela sau Rareș Bogdan.

La Ministerul de Externe: Bogdan Aurescu.

Ministerul Sănătății: Nelu Tătaru, Vlad Voiculescu sau Cseke Attila

Ministerul Muncii: Dan Vâlceau sau Cristian Seidler

Ministerul Educaitie: Ștefan Pălărie de la USR.

Ministerul Transporturilor: Lucian Bode (PNL) sau Cătălin Drulă (USR)

Ministerul Agriculturii: Adrian Oros sau Emil Dumitru, ambii de la PNL

Ministerul Dezvoltării: Ionuț Moșteanu (USR).

Aceasta este o primă schiță a Guvernului, dar negocierile sunt în toi și orice nume se poate schimba, la fel cum orice minister poate trece de la un partid la altul.

Schița Guvernului Cîțu: Alianța USR-PLUS ia în calcul soluția unui tehnocrat pentru Educație. Cine este favorit

În negocierile pentru formarea viitorului Guvern, Alianța USR-PLUS se gândește să propună un tehnocrat pentru a prelua portofoliul, au declarat pentru Educație Privată surse din interiorul formațiunii.

Potrivit surselor citate, Alianța USR-PLUS ar putea veni cu o contrapropunere la soluția Sorin Cîmpeanu sau Monica Anisie, cele două variante preferate de PNL. Cel mai vehiculat nume de tehnocrat este, în acest moment, cel al lui Radu Szekely, fondatorul Școlii Finlandeze de la Sibiu, au declarat sursele citate. O altă variantă vehiculată în Alianță este cea a lui Dragoș Iliescu, fondatorul companiei BRIO. Radu Szekely este, însă, opțiunea agreată de cei mai mulți reprezentanți USR, datorită experienței sale în Ministerul Educației, dar și reputației sale bune în societatea civilă.

În Ministerul Educației, Radu Szekely a fost pentru o scurtă perioadă consilierul ministrului Ecaterina Andronescu. Activitatea sa în minister nu a fost, însă, asociată politic și a fost apreciată inclusiv de reprezentanți ai societății civile care au participat la protestele anti-PSD. Szekely a condus echipa care a redactat proiectul ”Educația ne unește”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri