O infirmieră din Hartford, un oraş din statul american Connecticut, a fost vaccinată în faţa camerelor de filmat, cu vaccinul dezvoltat împotriva maladiei COVID-19 de compania Moderna, marcând astfel debutul campaniei de vaccinare cu acest nou produs farmaceutic, care a fost aprobat în Statele Unite vineri, informează AFP, via Agerpres.
Primele vaccinări cu produsul creat de tânăra companie americană din domeniul biotehnologiei debutează la o săptămână după primele injecţii din Statele Unite, cu vaccinul dezvoltat de alianţa Pfizer-BioNTech, şi vor fi realizate începând de astăzi, în mai multe regiuni americane.
Mandy Delgado, infirmieră la secţia de terapie intensivă de la Hartford Hospital, s-a declarat bucuroasă şi nerăbdătoare să devină prima persoană inoculată cu vaccinul Moderna.
„Am văzut sosind la noi pacienţi cu deficit de oxigen, iar starea lor de sănătate s-a agravat progresiv şi apoi au murit, fără ca familiile lor să poată fi prezente alături de ei”, a subliniat infirmiera americană, cu câteva momente înainte de a primi vaccinul.
Vaccinul Moderna se administrează în două doze, la un interval de câteva săptămâni, la fel ca vaccinul Pfizer-BioNTech.
Însă formula dezvoltată de Moderna poate fi depozitată la temperaturi de minus 20 de grade Celsius, nu la minus 70 de grade Celsius, ca în cazul vaccinului Pfizer-BioNTech, aspect care a obligat această alianţă americano-germană să dezvolte containere speciale pentru a asigura transportul vaccinului.
Condiţiile mai puţin stricte de depozitare a vaccinurilor Moderna vor oferi autorităţilor locale o mai mare supleţe, pentru a răspunde nevoilor specifice ale regiunilor rurale şi ale zonelor în care accesul este dificil, potrivit autorităţilor americane.
Vaccinările publice au început luni, săptămâna trecută, odată cu sosirea pe piaţă a vaccinurilor Pfizer-BioNTech. O campanie de promovare încearcă să înlăture reticenţele unei părţi a populaţiei americane, neîncrezătoare în aceste vaccinuri, deşi epidemia de coronavirus continuă să facă ravagii în Statele Unite: peste 17,8 milioane de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 au fost recenzate până în prezent în această ţară şi peste 317.000 de decese asociate maladiei COVID-19.
Deşi angajaţii medicali consideraţi cei mai expuşi în faţa noului coronavirus au prioritate la vaccinare în toate statele federale americane, vicepreşedintele Mike Pence s-a vaccinat, la rândul lui, în faţa camerelor de filmat, cu o primă doză a vaccinului Pfizer-BioNTech.