Caută
Close this search box.

Sancţiunile Uniunii Europene împotriva Rusiei au fost prelungite cu şase luni

Sancţiunile Uniunii Europene

Liderii statelor membre ale UE, reuniţi la Bruxelles, în Summitul Consiliului European, au prelungit cu şase luni sancţiunile economice decise în 2014, împotriva Rusiei, după anexarea Crimeei, informează AFP, via Agerpres.

„Acord privind reînnoirea sancţiunilor împotriva Rusiei”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Consiliului, Barend Leyts, într-o postare de pe contul său de Twitter. Sancţiunile economice vizează de şase ani sectoarele petrolier, de apărare şi bancar ale Rusiei.

Ele au fost prelungite cu şase luni, în luna iunie. Unanimitatea statelor membre ale UE este necesară pentru reînnoirea, întărirea sau relaxarea sancţiunilor.

Sancţiunile împotriva Rusiei au fost impuse după ce un avion al companiei Malaysia Airlines a fost doborât de o rachetă deasupra Ucrainei în iulie 2014, incident soldat cu moartea a 298 de pasageri.

Conflictul dintre luptătorii sprijiniţi de Rusia şi armata Ucrainei s-a soldat cu moartea a peste 13.000 de persoane începând din 2014, când Rusia a anexat Peninsula Crimeea iar forţele proruse din estul Ucrainei s-au revoltat împotriva conducerii de la Kiev.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri