Mai multe persoane din conducerea unor spitale din judeţele Braşov şi Harghita ar fi primit mită până la 89.000 de euro, pentru atribuirea frauduloasă a unor contracte, pentru achiziţia de echipamente şi produse medicale supraevaluate, informează DNA.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis Agerpres, procurorii anticorupţie din Serviciul Teritorial Braşov desfăşoară cercetări penale in rem (faţă de fapte) în legătură cu presupusa comitere, de către mai mulţi funcţionari publici, a următoarelor infracţiuni: luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite şi a altor infracţiuni asimilate celor de corupţie.

„Cauza are ca obiect presupusa atribuire frauduloasă, de către persoane din conducerea unor spitale din judeţele Braşov şi Harghita, a unor contracte prin care unităţile respective ar fi achiziţionat echipamente şi produse medicale supraevaluate, dintre care unele nici nu îndeplineau condiţiile de conformitate, iar altele nici nu erau necesare”, menţionează procurorii.

Pentru atribuirea contractelor preferenţiale plătite din bani publici, spun anchetatorii, spitalele în cauză ar fi organizat proceduri formale prin care să fie desemnată câştigătoare o anumită firmă.

„În schimb, persoane din conducerea spitalelor şi/sau persoane cu ascendent şi influenţă asupra acestora ar fi primit sume de bani de la reprezentantul legal al firmei respective. Din cercetări a reieşit că activităţile frauduloase ar fi avut loc în perioada 2019 – 2020, prejudiciul în dauna spitalelor s-ar ridica la suma totală de 1.669.234 lei, iar sumele de bani date/promise de reprezentantul firmei respective ar varia între 5.000 euro şi 89.000 euro”, se precizează în comunicat.

Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Braşov au efectuat joi percheziţii domiciliare în 22 de locaţii situate pe raza judeţelor Braşov, Harghita şi Iaşi, din care patru sunt instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale.

Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că percheziţii au avut loc trei spitale COVID – Spitalul Clinic de Neurologie şi Psihiatrie Braşov, Spitalul Municipal Odorhei, Spitalul de Boli Infecţioase, dar şi la sediul Biroului de Operaţiuni Speciale din Braşov.

127 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here