Nelu Tătaru a spus, joi, despre imaginile filmate cu bolnavi umiliți și ținuți în condiții insalubre la Spitalul Covid din Reșița, că se datorează unui management defectuos și că a trimis acolo Corpul de control al ministrului.

În plus, Nelu Tătaru a anunțat, că unitatea medicală a fost amendată cu 18.400 de lei, după apariția imaginilor în presă.

”La spitalul din Reșița a fost un management defectuos, neacordare de asistență medicală – dacă mă întrebați pe mine. Ieri am și trimis o inspecție de stat care a făcut evaluări și a și dat amenzi în valoare de 18.400 de lei. Astăzi se află acolo Corpul de control al ministrului. Spitalul este în subordinea Consiliului Județean. Noi, după evalurea Corpului de control, vom face propunerile pentru Consiliul Județean”, a precizat ministrul Sănătății.

Ministrul Sănătății a reiterat necesitatea reformării sistemului, astfel încât activitatea medicală din spitale să nu mai fie în subordinea Consiliilor Județene, ci în cea a ministerului.

”A fost un an pandemic, a fost un an în care în timpul acestei lupte am precizat de nenumărate ori că avem un sistem pe care l-am văzut dezgolit în acest moment. Este un sistem vechi, de 30 de ani. Propunerea mea și proiectele mele sunt de reformă în sistemul medical. În condițiile în care nu putem, ca minister, o coordonare a activității medicale, nu vom putea să ne implicăm prea mult nici în tot ce înseamnă managementul local. De aceea, proiectul de reformă include inclusiv trecerea coordonării activității medicale la ministerul Sănătății, pentru a putea gestiona activitatea medicală”, a mai spus Nelu Tătaru.

Puse în fața imaginilor publicate în presă, autoritățile recunosc dezastrul din spital. Se scuză însă că n-au avut timp să facă nimic până acum. Managerul este în funcţie de numai trei luni.

Alina Stancovici, managerul Spitalului de Urgenţă Reşiţa: „Într-adevăr, imaginile nu sunt dintre cele mai frumoase. Trebuie precizat că acestea au fost surprinse pe secţia de pneumologie. Acolo unde este clădirea destinată tratării pacienţilor pozitivi”.

Tot ce a putut să facă, a fost să ceară fonduri la cei care administrează spitalul.

Alina Stancovici, Spitalul de Urgenţă Reşiţa: „Clădirea în sine este o clădire degradată. Dacă de 30 de ani nu s-au făcut investiţii, vă puteţi da seama ce condiţii oferă”.

Romeo Dunca, preşedinte CJ Caraş-Severin: „Am moştenit o situaţie foarte grea, nu numai spitalul din Reşita are probleme. Suntem blocaţi în absolut toate sectoarele. Nu sunt bani, avem datorii foarte mari”.

140 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here