Caută
Close this search box.

VIDEO Vela anunţă construirea unui nou spital al MAI, care va avea şi o bancă de plasmă convalescentă

marcel vela

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, luni, că un teren al Academiei de Poliţie a fost trecut în proprietatea Spitalului de Urgenţă ”Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, urmând să se construiască o nouă unitate medicală, care va avea şi o bancă de plasmă.

„Planul de dezvoltare a sistemului medical al Ministerului Afacerilor Interne (…) are ca obiectiv final realizarea unui nou spital. Am făcut un prim pas, punând piatra de temelie, prin faptul că un teren al Academiei de Poliţie a fost trecut în proprietatea spitalului. Vă anunţ, în premieră, că luna viitoare vor începe procedurile pentru realizarea studiului de fezabilitate. În cadrul acestui nou spital va funcţiona şi centrul de transfuzii, care va avea în viitor şi o bancă de plasmă”, a declarat Vela, la inaugurarea Punctului mobil de colectare de plasmă convalescentă de la Spitalul de Urgenţă „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” al MAI.

Ministrul a precizat că la acest Punct mobil vor putea dona plasmă convalescentă toţi angajaţii MAI care au avut COVID-19.

„Am gândit, împreună cu conducerea Direcţiei Medicale şi Spitalului de Urgenţă ‘Prof. Dr, Dimitrie Gerota’, un plan de dezvoltare a serviciilor medicale pe mai multe etape. Un prim pas l-am făcut acum prin operaţionalizarea acestui Punct mobil de colectare de plasmă convalescentă la nivelul Spitalului Gerota al Ministerului Afacerilor Interne, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti şi Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională. În acest punct, vor putea dona toţi angajaţii MAI care au avut COVID-19 şi vreau să vă spun că nu sunt puţini, care evident îndeplinesc şi criteriile medicale, iar beneficiarii vor fi toţi pacienţii care au nevoie de plasmă”, a afirmat Marcel Vela.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri