Caută
Close this search box.

Vlad Voiculescu: Nu vom face parte dintr-un guvern în care se schimbă câteva feţe

vlad voiculescu

Copreşedintele USR PLUS Bucureşt,i Vlad Voiculescu, a declarat luni că alianţa nu va fi parte dintr-un guvern „în care se schimbă câteva feţe”, ci va fi parte „a unei schimbări reale”.

„La nivel guvernamental, lucrurile nu pot continua ca şi până acum. Nu o să fim parte dintr-un guvern în care se schimbă câteva feţe. (…) Vom fi parte a unei schimbări reale şi, de asemenea, oamenii pot avea încredere în noi că nu vom face figuraţie.

Nu am venit aici pentru o funcţie sau alta nici unul dintre noi. Înţelegem schimbarea reală de care România are nevoie. În negocierile pe care le vom începe, aşa cum Dacian Cioloş şi Dan Barna au menţionat, pornim de la principii clare şi de la angajamentele noastre, cele 40, (…) pe care le vrem transpuse. (…) Ne dăm seama că o schimbare reală în punctele nevralgice ale ţării poate fi făcută doar de o echipă nouă”, a afirmat, luni, într-o conferinţă de presă, Vlad Voiculescu, citat de Agerpres.

El a subliniat că voturile obţinute sunt „un contract” care nu trebuie încălcat.

„Suntem în Bucureşti prima forţă politică (…). Voturile sunt (…) un contract pe baza celor promise de fiecare dintre noi şi contractul ăsta nu trebuie să fie încălcat, aşa cum a fost încălcat atâta vreme, lucru care probabil ne-a adus în situaţia de absenteism pe care am văzut-o ieri la vot, şi nu numai ieri.

Cred că trebuie reconstruită încrederea între români şi cei care vor să-i reprezinte, numiţi politiceni (…) Drumul nostru este de a deveni principala forţă politică din România în 2024”, a adăugat Voiculescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri