Caută
Close this search box.

Atac cu cuţitul lângă gara din Frankfurt. Mai multe persoane au fost rănite

Mai multe persoane au fost rănite marţi, într-un atac cu cuţitul comis în împrejurimile gării principale a oraşului german Frankfurt, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei, relatează agenţia DPA.

Trei bărbaţi – în vârstă de 24, 40 şi 78 ani – au fost transportaţi la spital cu răni severe, iar un altul în vârstă de 40 de ani a fost rănit uşor, la fel şi atacatorul, în vârstă de 42 de ani.

Potrivit poliţiei, acesta din urmă l-a lovit pe primul bărbat în vârstă de 40 de ani, care stătea aşezat pe trotuar şi a încercat să-l înjunghie, potrivit Agerpres. Cel atacat a reuşit să se apere, dar s-a ales cu răni grave. Apoi, suspectul a atacat alţi trei bărbaţi.

Poliţia a reuşit să-l aresteze pe atacator, care atunci când a fost imobilizat încă avea cuţitul în mână şi era uşor rănit.

Potrivit agenţiei germane de presă, în timp ce poliţia izola locul atacului încă se vedeau urme de sânge pe asfalt şi pe ferestrele unei cafenele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri