Caută
Close this search box.

Bebino, șeful Clanului Sportivilor, petrecere cu artificii în arestul la domiciliu

bebino

Mascații au intervenit în forță, la locuința interlopului Marius Alecu, zis Bebino. Vecinii au sunat la 112 și au raportat o petrecere la locuința acestuia.

Marius Alecu își serba ziua de naștere la locuința sa din localitatea Frumușani, județul Călărași, unde se află în arest la domiciliu. Și-a invitat mai mulți prieteni, iar la un moment dat au început să lanseze artificii.

Când au înțeles că vine Poliția, mulți au fugit de la petrecere.

„La momentul sosirii echipajelor de Poliție, au fost identificate 17 persoane. De asemenea, ulterior, au mai fost identificate încă 12 persoane, care au participat la eveniment anterior intervenției”, a transmis Poliția.

La lăsarea întunericului, Bebino a organizat un foc de artificii, iar pirotehnistul era chiar el. Astfel că s-a ales cu dosar penal, pentru comiterea infracțiunii de „orice operațiuni cu articole pirotehnice fără drept”.

Era vorba despre artificii din categoria F3, adică articole pirotehnice de divertisment, care prezintă un risc mediu, care sunt destinate utilizării în exterior, în spații deschise vaste, și al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătății umane. Însă acestea pot fi folosite exclusiv de către pirotehnicieni.

Poliția a mai precizat că în total au fost aplicabebinote 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 55.000 de lei. Însă cercetările nu s-au oprit aici și este posibil ca în zilele următoare să apară și alte amenzi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri