Echipa lui Joe Biden a anunțat primele 17 acțiuni prezidențiale pe care le va adopta viitorul președinte imediat după instalarea la Casa Albă, și care anulează deciziile lui Donald Trump în domenii esențiale, de la retragerea din acordul de la Paris la construcția zidului de la granița cu Mexicul, relatează AFP.

Astfel, imunologul Anthony Fauci va interveni în numele Statelor Unite în cadrul unei reuniuni a consiliului executiv al Organizației Mondiale a Sănătății joi, a precizat Jeff Zients, care coordonează răspunsul noii administrații în fața pandemiei de Covid-19.

Pentru a limita propagarea virusului, care a ucis 400.000 de oameni în SUA, președintele va semna un decret prin care masca va deveni obligatorie în clădirile federale.

Pentru a atenua impactul asupra persoanelor care au rămas fără venituri, viitorul președinte va extinde moratoriul privind expulzările din locuințe, a adăugat el.

Democratul, care a făcut din lupta împotriva încălzirii climatice o altă prioritate a mandatului său, va adresa miercuri o scrisoare către ONU astfel încât SUA să poată reveni în acordul de la Paris în termen de o lună, a adăugat Gina McCarthy, responsabilă cu acest dosar în noua echipă prezidențială.

De asemenea, va reveni asupra unei serii de măsuri de dereglementare adoptate de administrația Trump în ceea ce privește normele de protecție a mediului și va revoca autorizația acordată de Donald Trump pentru proiectul controversatului oleoduct Keystone XL, între SUA și Canada.

În materie de migrație, un alt domeniu esențial al administrației Trump, Joe Biden va anula un decret controversat care interzice cetățenilor dintr-o serie de state majoritar musulmane să intre în SUA, potrivit lui Jake Sullivan, viitorul consilier pentru Securitate Națională al Casei Albe.

Democratul va semna de asemenea o „proclamație” pentru a suspenda construcția unui zid la granița cu Mexicul și finanțarea lucrărilor din bugetul Pentagonului.

Joe Biden va transmite în paralel Congresului un proiect privind imigrația, care va oferi în special celor 700.000 de tineri intrați clandestin în SUA când erau copii, cunoscuți ca „Dreamers”, dar și altor imigranți posibilitatea naturalizării, cu îndeplinirea unei serii de condiții.

Proiectul de reformă prevede de asemenea fonduri suplimentare pentru întărirea controlului la granițe și un plan de asistență pentru Salvador, Guatemala și Honduras, țările de origine a majorității imigranților, în valoare de patru miliarde de dolari în patru ani.

Al patrulea front: lupta împotriva inegalităților rasiale. Joe Biden va semna un decret prin care va ordona agențiilor federale să evalueze inegalitățile din programele și politicile lor, a precizat Susan Rice, viitoarea directoare a Consiliului de politică internă.

Aceste măsuri nu sunt decât o primă salvă și vor fi urmate de alte decrete și proclamații în zilele următoare, au precizat consilierii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.