Caută
Close this search box.

Care sunt prioritățile Portugaliei în ccea ce privește conducerea Europei

ue

Germania a predat ștafeta Portugaliei, la 1 ianuarie 2021, titrează Euronews. Prioritățile Lisabonei pot fi rezumate în motto-ul ales: „Este timpul să acționăm: pentru o redresare corectă, ecologică și digitală”.

În coordonare cu Executivul european, Lisabona va trebui să continue să pună de acord măsurile sanitare ale Celor 27, care reacţionează dezordonat la fiecare val al epidemiei, în ciuda progreselor realizate de la apariţia coronavirusului, explică France24.

De asemenea, Portugalia doreşte să organizeze un „summit social” pe 7 şi 8 mai, la Porto, urmat de un summit UE-India, tot la Porto, menit să puncteze a treia prioritate protugheză, consacrată „întăririi autonomiei strategice” a UE, detaliază France24.

Creșterea economică, șomajul, datoriile, inegalitățile vor domina agenda redresării Europei în 2021, rezumă Le Monde, iar La Repubblica și El Pais publică un apel pentru o putere europeană democratică multinațională, deschisă și multilingvă, construită de cetățenii săi, semnat de personalități politice, economice și culturale europene, între care Guillaume Klossa, fost lider al grupului de reflecție pentru viitorul Europei, Francesca Ratti, fost secretar general adjunct al Parlamentului European, Felipe González, fost premier al Spaniei, Guy Verhofstadt, fost premier al Belgiei, sau Petre Roman, fost premier al României.

Trebuie să construim o viziune a viitorului, ambițioasă și comună pentru următoarele decenii. Numai această nouă formă de democrație, care ar genera o cetățenie cu adevărat europeană, va putea configura o UE a bunăstării, coexistenței și păcii, care să ofere oportunități tuturor cetățenilor.

O uniune care, mobilizându-și cetățenii, statele sale, grupurile publice și actorii economici din societate, va oferi soluții concrete pentru combaterea creșterii inegalităților și a șomajului; va contribui la protejarea planetei; și va garanta apărarea valorilor sale fundamentale de unitate, libertate, solidaritate și democrație, scriu semnatarii apelului publicat de El Pais și La Repubblica. Într-o amplă analiză a anului care a trecut, Financial Times notează că, pentru mulți, 2020 va rămâne mereu sinonim cu nenorocirea; pandemia va rămâne în amintire pentru izolare, neliniște și – în mult prea multe cazuri – moarte.

Totuși, o perspectivă pozitivă pentru 2021 este pornirea imunizării contra coronavirusului, dar cea mai mare provocare este aceea de a se asigura acest proces nu numai în lumea bogată, ci în toate statele cu venituri mici și medii, subliniază ziarul britanic. Se pare că virusul SARS-CoV-2 este, între coronavirusuri, ca Homo sapiens între primatele antropomorfe: la fel de inteligent, de șiret și de vioi, ironizează Nezavisiamaia Gazeta. Există însă ceva care unește lumea în fața amenințării pandemiei de COVID-19: peste tot, cererea de libertate, fie ea și relativă, locală, rămâne permanentă și universală, opinează ziarul rus.

Lansarea campaniilor de imunizare în multe țări a adus speranța că pandemia se va încheia, dar modul în care a început ea rămâne învăluit în ceață, notează Science Magazine. De aceea, o echipă a OMS va călători în China de mai multe ori în acest an, în speranța că va putea descopri originea virusului și modul lui de răspândire, dar mai ales modalitățile de prevenire a diseminării altor virusuri, completează Science Magazine. Cu ce evenimente majore va intra în istorie 2020? întreabă revista Time și menționează ca date semnificative 11 martie, când Organizația Mondială a Sanătății a declarat pandemia de COVID-19, 30 mai, când au fost lansați în cosmos astronauți de pe pământ american, pentru prima dată după 2011, sau luna noiembrie, când Donald Trump a refuzat să accepte rezultatul alegerilor din SUA.

Revista americană Forbes a alcătuit un top al celor mai puternice o sută de femei din lume, incluzând pe listă personalități din 30 de țări, din multe domenii de activitate, unite prin modul în care au folosit propriile platforme sociale pentru a înfrunta provocările unice ale anului 2020. Pe primele 4 locuri sunt menționate cancelarul german Angela Merkel, președintele BCE, Christine Lagarde, vicepreședintele ales al SUA, Kamala Harris, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timp ce locul 46 este ocupat de regina Elisabeta a II-a a Angliei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri