Caută
Close this search box.

Carmen Dan despre Viorica Dăncilă: „Duce lipsă de atenție. Liviu Dragnea a făcut-o premier!”

carmen dan

Fostul ministru de interne răspunde acuzațiilor lansate la adresa sa de Viorica Dăncilă într-o carte-interviu care va fi publicată în perioada următoare și din care Libertatea a obținut fragmente.

În volum, Dăncilă susține că Dan ar fi cerut îndepărtarea bannerelor în care apărea fostul candidat la prezidențiale.

„Nu a existat un asemenea episod. Nu știu de unde, în ce fel, dar doamna Dăncilă are o dorință exagerată de a întoarce adevărul în favoarea propriei perspective”, spune Carmen Dan.

Aceasta invocă un moment la 3 – 4 luni de la alegerile prezidențiale din 2019, adică în 2020, când ar fi cerut să fie date jos afișele electorale din sediul unei organizații din județul Teleorman, pentru ca acestea să fie înlocuite eventual cu afișe ale candidaților la alegerile locale ce trebuiau să aibă loc în vara lui 2020.

„A fost o singură discuție, la o ședință a organizației Videle, la 3 – 4 luni de la alegerile prezidențiale, deci după terminarea campaniei electorale, când am spus că da, putem da jos afișele cu candidatul nostru la prezidențiale din interiorul organizației.

De aici până la a da jos bannerele, nici vorbă de așa ceva. Nici măcar nu eu am provocat discuția. Sediul plătit de Carmen Dan, cu utilități plătite de Carmen Dan, ne pregăteam pentru locale, era normal să dăm jos afișele”, susține Carmen Dan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri