Curtea Constituţională a României (CCR) statuează că interzicerea prin lege a exprimării şi cunoaşterii în unităţile de învăţământ a problematicii identităţii de gen ar fi de natură să creeze un cadru normativ confuz, o persoană fiind obligată să respecte întocmai legislaţia care promovează identitatea de gen, dar, în acelaşi timp, în spaţiile de învăţământ să susţină contrariul.

Legislaţia României interzice discriminarea pe criterii de orientare sexuală, cuprinde soluţii legislative pentru situaţii vizând schimbarea de sex, distincţia între noţiunile de ‘sex’ şi ‘gen’, aşadar, dispoziţii clare şi în concordanţă cu obligaţiile asumate de România ca parte semnatară a unor tratate internaţionale referitoare la domeniul materiei ‘identităţii de gen’. Tot astfel, sistemul normativ intern este racordat, prin intermediul art.20 din Constituţie, cadrului normativ internaţional în materia drepturilor omului şi interpretării evolutive date de instanţe internaţionale precum CEDO, consacrând prioritatea celor mai înalte standarde privind drepturile fundamentale. Prin intermediul art.148 din Constituţie, normele europene obligatorii au prioritate în situaţia în care sunt contrare celor interne. În acest context, interzicerea prin lege a exprimării şi cunoaşterii în unităţile de învăţământ a problematicii identităţii de gen altfel decât ca identitate între gen şi sexul biologic echivalează cu promovarea unor soluţii normative ce se exclud reciproc, fiind de natură să creeze un cadru normativ confuz şi contradictoriu, contrar cerinţelor de calitate a legii impuse de art.1 alin.(3) şi (5) din Constituţie„, se precizează în motivarea deciziei prin care s-a stabilit ca fiind neconstituţională Legea pentru modificarea articolului 7 din Legea Educaţiei Naţionale 1/2011.

Potrivit judecătorilor constituţionali, stabilirea unor soluţii juridice diferite pentru aceeaşi situaţie normativă reprezintă o contradicţie de concepţie a legiuitorului, care nu poate fi acceptată, întrucât generează o lipsă de coerenţă, claritate şi previzibilitate a normei legale, punând destinatarii legii în imposibilitatea de a-şi adapta conduita.

S-ar deduce, din coroborarea normelor incidente în materie, că un elev/student/cadru didactic/o persoană trebuie să respecte întocmai legislaţia care promovează identitatea de gen distinct de sexul ca dat biologic şi să nu săvârşească vreun act de discriminare pentru că este pasibil de sancţiuni, dar, în acelaşi timp, în spaţiile de învăţământ să susţină contrariul acestei legislaţii pentru că – din nou – este pasibil de a fi sancţionat, de această dată însă pentru că nu este de acord cu stereotipiile de gen, adică nu este de acord cu discriminarea în sens larg„, se menţionează în document.

CCR afirmă că obligaţia de a respecta legea impusă de art.1 alin.(5) din Constituţie capătă astfel un caracter „derizoriu”, persoana fiind în imposibilitatea obiectivă de a-l respecta.

Aceasta în condiţiile în care, potrivit altor reglementări în vigoare, statul nu discriminează persoanele cu altă orientare sexuală, recunoaşte administrativ schimbarea de sex, distinge între sex şi gen şi respectă obligaţiile impuse de CEDO în materia egalităţii şi nediscriminării cu multitudinea sa de faţete. O asemenea soluţie normativă apare contrară logicii juridice şi lipsită de orice motivare rezonabilă„, spune instanţa constituţională.

Curtea Constituţională a admis pe 16 decembrie anul trecut sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis şi a decis ca fiind neconstituţională Legea pentru modificarea articolului 7 din Legea Educaţiei Naţionale 1/2011, prin care se interzice în instituţiile de învăţământ referirea la identitatea de gen.

Legea interzice în unităţile, instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale, inclusiv în unităţile care oferă educaţie extraşcolară, activităţile „în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identităţii de gen, înţeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic şi că cele două nu sunt întotdeauna aceleaşi”, precum şi a activităţilor care contravin principiilor prevăzute la art. 3 al Legii 1/2011.

Sursa: Agerpres

125 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here