Caută
Close this search box.

Coadă la centrul de vaccinare de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală

Oamenii stau la rând miercuri dimineață la centrul de vaccinare de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală. Potrivit TVR, sunt așteptate dozele de vaccin.

Practic, miercuri este ultima zi în care cei programați pe platformă și care nu fac parte din categoria bolnavilor cronic și nici din categoria de vârstă peste 65 de ani pot să primească prima doză.

Marți, coordonatorul campaniei de vaccinare, col. dr. Valeriu Gheorghiță, a anunțat că vaccinarea lucrătorilor din domeniile esențiale se amână cu 10 zile, începând cu 28 ianuarie.

Cei afectați de întârziere vor fi reprogramati automat şi notificaţi.

României îi lipsesc aproape 120 de mii de doze pentru a putea merge în ritmul de imunizare stabilit inițial.

Avem un deficit de doze de 117.000, acest deficit este generat în mare parte de faptul că, în săptămâna 18-24 ianuarie, am recepţionat cu circa 51,3% mai puţine doze decât trebuiau să fie alocate, reprezentând, de fapt 93.340 de doze. Ca atare, soluţia noastră pentru continuarea campaniei de vaccinare, fără să afectăm doza de rapel, fără afectăm vaccinarea persoanelor cu boli cronice, fără să afectăm vaccinarea persoanelor cu vârstă peste 65 de ani şi, respectiv, a persoanelor din centrele medico-sociale, din centrele de dializă, persoanele nedeplasabile la domiciliu, va fi următoarea – începând cu data de 28 ianuarie se reprogramează cu 10 zile toate persoanele care deservesc activităţi esenţiale pentru doza I, ceea ce reprezintă 35.304 persoane, vor fi reprogramate în ordinea programării din 28 ianuarie, prima zi va fi va fi 8 februarie. Practic, persoanele programate în intervalul 28 ianuarie-11 februarie se translatează cu 10 zile mai târziu, începând cu data de 8 februarie, în ordinea programării iniţiale„, a declarat Valeriu Gheorghiţă, marţi, la Palatul Victoria.

Rapelul se face după calendarul deja stabilit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri