Caută
Close this search box.

Comisia Europeană îndeamnă statele să vaccineze 70% din populaţie până în vară

Comisia Europeană a îndemnat marţi statele membre ale UE să intensifice campaniile de vaccinare împotriva COVID-19, pentru a proteja 70% din populaţia adultă până în vară şi 80% din cadrele medicale şi asistenţii sociali şi din persoanele de peste 80 de ani până în martie, relatează AFP.

„Vaccinările trebuie să se accelereze”, a cerut comisarul european al Sănătăţii, Stella Kyriakides, într-o conferinţă de presă, în contextul în care a fost criticată lentoarea startului acestor campanii în cele 27 de state membre în special comparativ cu Marea Britanie, SUA şi Israel.

„Propunem ca până în martie, statele membre să fi vaccinat cel puţin 80% din angajaţii din sănătate şi din persoanele de peste 80 de ani”, a spus şi Margaritis Schinas, vicepreşedinte al Comisiei Europene, citată de Agerpres.

„Propunem de asemenea ca, până la vară, statele membre să fi vaccinat 70% din adulţi”, a adăugat el, înaintea unui summit european programat pentru joi seară. S-a declarat încrezător în faptul că, „până la finalul primului trimestru, Europa va avea o cantitate impresionantă de doze care să poată fi desfăşurate în UE”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri