Caută
Close this search box.

Comunicat al Ministerul rus de Externe după protestele pro-Navalnîi. Ambasada SUA, acuzată în mod direct.

După cum se știe, în Rusia au avut loc arestări la demonstrațiile ce au urmat arestării disidentului Alexei Navalnîi și care s-au desfășurat inclusiv sâmbătă. De remarcat că manifestațiile organizate în întreaga țară au avut loc la temperaturi aproape incredibile.

Tot sâmbătă, 23 ianuarie, Ministerul rus al Afacerilor Externe a emis un comunicat prin care acuză Ambasada Statelor Unite ale Americii de imixtiuni în treburile sale interne. „Nu este pentru prima dată când Ambasada SUA la Moscova nesocoteste regulile şi diplomatice, postând în mod activ mesaje pe social media în sprijinul protestelor necoordonate din oraşele ruseşti.

În esenţă, vorbim despre încurajarea acţiunilor violente, declarate ipocrit ca un protest paşnic, în care organizatorii implică cinic chiar şi minori. Guvernul SUA trebuie să-şi abordeze propriile probleme, inclusiv depăşirea diviziunilor profunde din societatea americană create de nedreptatea socială, inegalitatea şi persecuţia disidenţei.

Încercările diplomaţiei americane, ignorând orice decenţă, de fapt, de a incita elemente radicale sunt sortite eşecului şi vor avea consecinţe negative pentru relaţiile bilaterale”, au transmis reprezentanții instituției.

Oamenii au ieșit în stradă și au solicitat eliberarea lui Alexei Navalnîi, principalului opozant al actualei puteri de la Kremlin, arestat în urmă cu o săptămână, la revenirea în ţară.

În Siberia, protestele s-au desfăşurat la -50 de grade Celsius

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri