Caută
Close this search box.

Esplanada din faţa Capitoliului va fi închisă în ziua învestirii lui Biden

”National Mall”, imensa esplanadă de la Capitoliul din Washington, va fi închis publicului pe 20 ianuarie când va avea loc învestirea preşedintelui ales Joe Biden, au anunţat vineri autorităţile, justificând această măsură excepţională din motive de securitate, relatează AFP.

Doar persoanele acreditate în mod corespunzător vor putea intra în zona în care, în mod tradiţional, se adună sute de mii de susţinători ai preşedintelui ales pentru a asista la depunerea jurământului. Acest eveniment, care va avea loc pe 20 ianuarie, la prânz, marchează oficial începutul mandatului lui Joe Biden.

Accesul la Mall va fi restricţionat în perioada 15-21 ianuarie şi, eventual, şi după aceea, a precizat într-un comunicat National Park Service, administraţia care gestionează terenurile federale din Statele Unite.

”Manifestaţiile vor fi limitate ca număr”, iar cei care doresc să participe vor fi supuşi unui control de securitate înainte de a fi însoţiţi în locuri destinate exercitării libertăţii lor de expresie protejate de Constituţie, a adăugat agenţia federală.

”National Mall” este o întindere vastă de peluze, care se întinde pe doi kilometri, de la Capitoliu până la Memorialul Abraham Lincoln. Pe laturile acestei esplanade se află principalele muzee şi numeroase clădiri oficiale ale capitalei americane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri