Caută
Close this search box.

FBI avertizează cu privire la riscul unor insurecţii armate la Washington şi în cele 50 de state americane

fbi

Poliţia federală americană (FBI) avertizează că grupări înarmate vor să manifesteze la Washington şi în capitalele celor 50 de state americane, înaintea învestirii viitorului preşedinte Joe Biden, la 20 ianuarie, în contextul în care situaţia politică devine tot mai incertă, la finalul mandatului lui Donald Trump, după ce Congresul a lansat proceduri în vederea înlăturării acestuia de la putere.

Acest avertisment FBI alimentează temeri, cu privire la faptul că violenţele care au avut loc la Capitoliu, în Washington, se pot repeta în întreaga ţară. FBI nu a făcut un anunţ oficial, însă oficiali din cadrul agenţiei au făcut declaraţii sub protecţia anonimatului, mai multor publicaţii americane.

Biroul Federal de Investigaţii (FBI) evocă riscul unor revolte, în cazul în care Donald Trump ar fi destituit, fie prin invocarea celui de-al 25-lea Amendament al Constituţiei americane, fie printr-un vot în Congres, înaintea învestirii lui Joe Biden.

FBI a alertat de asemenea forţele de ordine din toate cele 50 de state, cu privire la eventuale insurecţii armate, vizând adunările legislative locale.

”În pofida faptului că practica noastră obişnuită este să nu comentăm informaţii specifice, FBI dă asigurări cu privire la susţinerea partenerilor săi din cadrul forţelor de ordine de la nivel de stat, municipalităţi şi de la nivel federal, în vederea menţinerii securităţii publice, în comunităţile pe care le servim”, a anunţat FBI.

”Eforturile noastre se concentrează asupra identificării, anchetării şi scoaterii din situaţia de a dăuna a unor indivizi care incită la violenţă şi comit acte infracţionale”, subliniază Biroul.

Această alertă are la bază o supraveghere a forumurilor de discuţie ale susţinătorilor lui Donald Trump, unde s-au lansat apeluri la un ”Marş al unui milion de membri ai miliţiilor” înainte de 20 ianuarie, ziua preluării puterii de către Joe Biden.

”Incursiunea mulţimii în Capitoliu, la 6 ianuarie, a dovedit că transferul puterii în Statele Unite presupune pericole fără precedent în istoria modernă”, avertizează centrul de reflecţie International Crisis Group.

”Liderii politici ai celor două partide este necesar să analizeze opţiunile constituţionale pe care le au, în vederea apărării populaţiei şi instituţiilor ţării, de propriul lor preşedinte”, îndeamnă centrul.

Oficiali din numeroase state au început să ia măsuri, în vederea unei consolidări ale securităţii şi împiedicării unor violenţe. Guvernatorul democrat din Wisconsin, Tony Evers, a activat luni Garda Naţională, în susţinerea Poliţiei capitoliului local din Madison. Manifestanţi înarmaţi au încercuit sâmbătă capitoliul local, din Kentucky.

Secretarul interimar în exerciţiu al Securităţii Interne, Chad Wolf, a demisionat, alimentând atmosfera de incertitudine de la vârful statului federal.

Secret Service, o unitate de elită a poliţiei însărcinată cu protecţia lui Donald Trump şi a succesorului său, Joe Biden, dar şi a ceremoniei de tranziţie între cele două administraţii, este astfel afectat. Întrebat în urmă cu mai multe luni ce se va întâmpla dacă Trump refuză să plece de la Casa Albă, Biden răspundea că acesta avea să fie expulzat de către Secret Service.

Secret Service îşi începe pregătirile în vederea ceremoniei încă de miercuri, cu şase zile înainte, ”având în vedere evenimentele de săptămâna trecută”, referindu-se la asaltul susţinătorilor lui Donald Trump la Capitoliu, miercuri, a anunţat Chad Wolf.

Potrivit ABC News, care citează o notă FBI, o grupare înarmată a anunţat că vrea să-şi trimită membrii la Washington, pe 16 ianuarie, şi ameninţă cu o revoltă, în cazul îndepărtării de la putere a lui Trump.

National Park Service a anunţat că suspendă până la 24 ianuarie vizitele la Washington Monument – obeliscul ridicat în secolul al XIX-lea, în onoarea lui George Washington.

Donald Trump a aprobat declararea stării de urgenţă la Washington, până la 24 ianuarie, a anunţat Casa Albă, după ce autorităţile au avertizat cu privire la riscuri în domeniul securităţii, la învestirea lui Joe Biden.

Primarul capitalei federale, Muriel Bowser, a cerut o consolidare a securităţii ceremoniei învestirii lui Biden la 20 ianuarie, în urma atacului sângeros de la Capitoliu, soldat cu cinci morţi, în ziua certificării rezultatului alegerilor prezidenţiale.

Garda Naţională a Statelor Unite a fost autorizată să desfăşoare până la 15.000 de oameni care să contrinuie la păstrarea ordinii, în timpul ceremomiei învestirii.

Comandantul Gărzii Naţionale, generalul Daniel Hokanson, a anunţat că aproximativ 10.000 de membri ai grăzii urmează să fie desfăşuraţi încă de sâmbătă, la Washingtom.

Comisia însărcinată de către Joe Biden să pregătească învestirea le recomandă americanilor să nu vină la ceremonie, din motive sanitare legate de pandemia covid-19, şi a anunţat că în National Mall se vor instala 191.500 de steaguri de diverse dimensiuni, care să reprezinte mulţimea absentă.

Donald Trump a anunţat că nu va particoipa la ceremonie.

”Nu mi-e frică să depun jurământul afară”, le-a spus Joe Biden unor jurnalişti, la Newark, în Delaware, unde a fost vaccinat cu a doua doză de vaccin împotriva covid-19, Pfizer-BioNTech. În mod tradiţional, preşedintele ales depune jurământul pe treptele Capitoliului.

Donald Trump, privat de contul său de Twitter de vineri, din cauza riscului unor violenţe, pe care-l reprezintă mesajele sale, nu s-a mai exprimat în mod public de vineri.

El s-a întâlnit însă pentru prima oară de miercuri cu Mike Pence, o întâlnire de la care nu s-au divulgat prea multe informaţii, după ce relaţiile între ei s-au deteriorat, după ce vicepreşedintele a refuzat îndemnurile miliardarului, de a nu recunoaşte rezultatul alegerilor, la certificarea acestora în Congres.

Trump efectuează o vizită în Texas, pentru a marca finalizarea unei porţiuni a zidului de la frontiera cu Mexicul, pe care l-a promis în campania sa electorală din 2016. El ar putea vorbi pentru prima oară în public de vineri, când a difuzat un discurs înregistrat, în care îndemna fără convingere la reconciliere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri